Dresda și Vara au câştigat Premiul Europei 2015

Dresda și Vara au câştigat Premiul Europei 2015

Dresda și Vara au câştigat Premiul Europei 2015

IMG_1368

Orașul Dresda din Germania și Vara din Suedia sunt campioanele care au obținut cel mai prestigios trofeu la nivel continental - Premiul Europei 2015! Decernarea Premiului Europei a ajuns la cea de-a 60-a ediţie şi va fi marcată printr-o serie de evenimente în cadrul sesiunii de vară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) la Strasbourg.

Manifestările pentru celebrarea acestui eveniment important la nivel continental au fost deschise de Bundestagul Germaniei, eveniment la care participă deputatul din Republica Moldova și Președintele Comisiei Sociale Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă a APCE, Valeriu Ghilețchi. În deschiderea acestui eveniment, delegatul APCE a ținut un discurs în Bundestag, apreciind implicarea activă a orașelor din Germania pe parcursul celor șase decenii de la oferirea acestui premiu.

„Premiul Europei, este cea mai înaltă distincție europeană pentru orașele europene. Scopul acestuia a fost și rămâne a fi de a încuraja și a răsplăti toate municipalitățile active, în mod particular, pentru promovarea idealului European. Mai specific, răsplătește acele municipalități care au legături de înfrățire regulate cu alte orașe europene, organizează diferite evenimente pentru cetățenii lor, întrețin schimbul de experiență dintre tineri și persoanele oficiale, sărbătoresc Ziua Europei și sunt solidari cu alte orașe. Acest Premiu a fost creat la momentul în care mari oameni de stat erau mișcați de scopurile comune și valorile continentale împărtășite. Ei își doreau să unească popoarele și să aducă pace în Europa. Iată de ce Premiul Europei este atât de important. El reflectă o perioadă din istoria noastră și o licărire de speranță în Europa pentru toți cetățenii ei” a declarat Valeriu Ghileţchi în Bundestagul German. Discursul integral susţinut de Valeriu Ghileţchi în Parlamentul Germaniei îl puteţi vedea AICI.

Premierul Europei 2015

Dresda – Capitala Saxoniei menţine relaţii de înfrăţire cu 13 oraşe din lume, iar în activităţile de înfrăţire se implică foarte activ toţi cetăţenii din oraş. Prima înfrăţire în Dresda a avut loc în 1959, cu oraşul Coventry din Marea Britanie, care este primul oraş ce a obţinut Premiul Europei în 1955. Oraşul Dresda este cunoscut pentru implicarea activă în lupta împotriva antisemitismului, rasismului şi xenofobiei. Totodată, Dresda este un promotor important al păcii şi reconcilierii. Tot aici se pune un accent deosebit pe schimburile şcolare şi profesionale.

dresde1_L

Vara din Suedia, al doilea oraş care deţine Premiul Europei în 2015, are relaţii de înfrăţire cu şase oraşe din Europa, iar din 2012 a semnat acordul de rudenie cu oraşul chinez Huangshan. În 2014, Vara a sărbătorit cea de-a 13-a ediţie a Zilei Europe şi a câştigat premiul „Oraşul prieteniei pentru schimb de cooperare cu China”. De asemenea, şcolile din Vara menţin legături cu şcoli din 11 ţări diferite, iar relaţiile de frăţie cu celelalte oraşe se manifestă prin schimb de experienţă în diverse domenii precum: comerţ, educaţie, mediu, cultură, asigurări sociale, sănătate publică, administrare şi resurse umane.

vara1_L

Alte trei oraşe, Amilly (Franţa), Ivano-Frankivsk (Ucraina) şi Lublin (Polonia), de asemenea au fost preselectate şi comisia le-a felicitat pentru realizări. În 2015 comisia a decernat opt Plachete de onoare, nouă Drapele de onoare şi 12 Diplome europene, distincţii care toate fac parte din Premiul Europei.

Europe Prize_diagram

Scurt istoric a decernării Premiului APCE

De la instituirea de către APCE în 1955, Premiul Europei a fost câştigat de peste 75 de municipalități din toată Europa. Este cea mai înaltă distincţie care poate fi decernată unui oraş european pentru acţiunile sale în domeniul european. El este constituit dintr-un trofeu itinerant, o medalie, o diplomă, şi o bursă pentru o călătorie de studiu la instituţiile europene, care este oferită tinerilor din oraşul laureat.

Premiul EuropeiPremiul Europei este o recompensă pentru oraşele care asigură într-o modalitate deosebit de activă promovarea idealului european (evenimente europene, înfrăţiri, vizite de studiu şi experienţă, sărăbătorirea Zilei Europei, etc.).

Evenimente la sesiunea de vară APCE

Înmânarea celui de-al 60-lea trofeu Premiul Europei va avea loc luni, 22 iunie, printr-o serie de evenimente în cadrul sesiunii de vară APCE. Printre acestea se numără:

  • Expoziţie dedicată celei de-a 60-a aniversare a Premierului Europei. Evenimentul va fi inaugurat de Anne Braseur, Preşedintele Adunării parlamentare a Consiliului Europei;
  • Vizionarea filmului despre Consiliul Europei: „60th anniversary of Robert Schuman declaration”
  • Dezbatere privind "Convieţuirea în societăţile multiculturale: respect, dialog, interacţiune", moderată de dl Valeriu Ghileţchi,Preşedintele Comitetului pentru Afaceri Sociale, Sănătate şi dezvoltare Durabilă, deputat în Parlamentul Republicii Moldova
  • Discuţii cu participarea dlui Nils Muižnieks, Comisarul pentru Drepturile Omului al Consiliului Europei;
  • Ceremonie oficială dedicată celebrării celei de-a 60-a aniversări a Premiului Europei, Ceremonia de înmânare a Diplomelor europene,
  • Recepţie oferită de primăria Strasbourg.

VignetteEuropePrize

Pentru a fi la curent cu detaliile de la următoarele evenimente desfăşurate în contextul acestui evenimente istoric, urmăriţi pagina personală a deputatului Valeriu Ghileţchi.

Articole asemănătoare

Close