Breafing de presă după decizia Curţii Constituţionale privind alegerea preşedintelui VIDEO

Breafing de presă după decizia Curţii Constituţionale privind alegerea preşedintelui VIDEO

Breafing de presă după decizia Curţii Constituţionale privind alegerea preşedintelui VIDEO

CC_valeriuGhiletchi

Declaraţie cu jurnaliştii după decizia istorică a Curţii Constituţionale de a reveni la alegerea directă a preşedintelui, după ce un grup format din 17 deputaţi ai Parlamentului Republicii Moldova, membri ai echipei PLDM, au înaintate o sesizare privind interpretarea art. 135 alin. (1) coroborat cu art. 141 alin. (2) din Legea Supremă și exercitarea controlului constituționalității a unor prevederi din Legea nr. 1115 din 05 iulie 2000.

Atât obiectul sesizării, cât și argumentele în favoarea solicitărilor înaintate sunt descrise în mod detaliat în sesizarea pe care am înregistrat-o la Curte pe data de 12 noiembrie 2015.

Întreaga pledoarie susţinută în faţa judecătorilor Curţii Constituţionale o puteţi vedea AICI

Articole asemănătoare

Close