Comisia de Monitorizare APCE se întâlneşte la Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina

Comisia de Monitorizare APCE se întâlneşte la Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina

Comisia de Monitorizare APCE se întâlneşte la Sarajevo, Bosnia şi Herţegovina

-

Joi și vineri, 03-04 septembrie 2015, Comisia de Monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) îşi dă întâlnire la Sarajevo, în Bosnia şi Herţegovina. La această întâlnire, pe lângă o serie de rapoarte importante, va fi propus spre dezbatere și raportul  privind modul cum au fost gestionate protestele împotriva legalizării căsătoriilor homosexuale din Franţa.

Alături de colegul deputat Stefan Schennach (Austria, SOC), am avut misiunea de a elabora raportul privind cererea de deschidere a procedurii de monitorizare a autorităților franceze din cauza evenimentelor desfăşurate în iarna-primăvara anului 2013 în Franţa.

La şedinţa de la Sarajevo vom prezenta faptele colectate în Franța în urma vizitei de documentare privind violenţele și ciocnirile între forţele de ordine şi mulțimea, care a protestat paşnic.

Potrivit ziarului „Le Figaro”, duminica din 24 martie 2013 a adunat pe Avenue de la Grande Armée peste 1,4 milioane de protestatari. Presa a relatat atunci că forţele de ordine ar fi folosit gaze lacrimogene împotriva manifestanţilor paşnici, printre victime fiind şi copii. Francezii au scandat: „François nu vrem legea ta!”, „Vrem un loc de muncă, nu căsătoria gay”. Un număr mare din manifestanţi au fost excortaţi la secțiile de poliție pentru controalele de identitate, proces în care se presupune că s-a produs încălcarea cadrului legal privind controalele de identitate în Franța.

Scopul principal al acestui raport este să verifice dacă autoritățile franceze au respectat întru totul Convenția Europeană a Drepturilor Omului în ce privește libertatea de exprimare și asociere. Rezultatul acestui raport va fi reflectat la sesiunea de toamnă a APCE, care va avea loc în perioada 28 septembrie -02 octombrie 2015.

Articole asemănătoare

Close