Declaraţia după rezultatele primului tur a scrutinului electoral pentru Alegerea Preşedintelui 2016

Declaraţia după rezultatele primului tur a scrutinului electoral pentru Alegerea Preşedintelui 2016

Declaraţia după rezultatele primului tur a scrutinului electoral pentru Alegerea Preşedintelui 2016

Țin, în primul rând, să mulțumesc tuturor celor care au ales în această campanie electorală să susțină valorile pe care le promovez. Deși rezultatul obținut pare a fi unul modest, el este totuși comensurabil cu cel al unor partide politice, inclusiv cele de guvernământ. De asemenea, consider că este suficient de bun pentru un candidat independent, obținut în condiții de polarizare excesivă a societății. Mai mult ca atât, acest rezultat îmi oferă legitimitate deplină în activitatea mea de parlamentar ca să continui lupta pentru apărarea și promovarea valorilor morale, în special, cea a familiei așa cum a creat-o Dumnezeu și este definită în Constituția Republicii Moldova.

În al doilea rând, doresc să menționez că am luptat personal pentru dreptul cetățenilor de a-și alege în mod direct președintele, ceea ce presupune și recunoașterea rezultatului acestor alegeri. De aceea, doresc să-i felicit pe Dl Igor Dodon și pe Dna Maia Sandu cu rezultatul obținut în primul tur de scrutin. Referitor la turul doi, reiterez că atât pentru mine, cât și pentru alegătorii mei, promovarea valorilor morale și păstrarea definiției familiei sunt lucruri foarte importante. Prin urmare, asa cum am menționat săptămâna trecută, sunt dispus să susțin parcursul pro-european, dar fără a sacrifica aceste valori conservatoare care, de altfel, au stat la baza constituirii Uniunii Europene, fiind și parte integrantă a viziunii părinților ei fondatori.

Articole asemănătoare

Close