Discurs în Parlament înainte de votarea moțiunii de cenzură

Discurs în Parlament înainte de votarea moțiunii de cenzură

Discurs în Parlament înainte de votarea moțiunii de cenzură

Stimate Domnule Președinte. Stimați colegi.

Conștientizând că ceea ce voi spune de la această înaltă tribună riscă să fie tratat ca un glas a celui ce strigă în pustie, am decis totuși să împărtășesc aceste frământări de ordin personal. După una din ședințele Adunării Parlamentare ale Consiliului Europei, domnul Vladimir Voronin s-a apropiat de mine și mi-a zis că eu nu înțeleg nimic în politică, probabil citesc prea multe cărți religioase. Trebuie să recunosc că, în această privință, domnul Voronin are dreptate. Eu citesc Sfânta Scriptură, citesc cărți religioase și am venit în politică cu o dorință sinceră, crezând că în politica Republicii Moldova pot fi puse în aplicare principii morale și în special principiile moralei creștine. Atât în Parlamentul din 1998-2001, cât și în acest Parlament am încercat să creez și un grup de rugăciune, practică care există și în multe parlamente occidentale, chiar și în congresul Statelor Unite ale Americii. Sunt ferm convins că țara noastră nu are viitor fără Dumnezeu.

Nouăsprezece civilizații mari au căzut din cauza imoralității. Dacă declinul moral a dus la destrămarea celor mai mari imperii, ce putem spune despre Republica Moldova. Un renumit istoric Arnold J. Toynbee spunea: „Civilizațiile mor prin suicid nu prin ucidere”. Criza prin care trecem cred că, mai întâi de toate, este o criză morală. De aceea consider că astăzi stăm nu numai în fața unui examen politic serios, ci în fața unuia de ordin moral. Este încercarea de a răspunde la acea întrebare existențială „Quo Vadis Republica Moldova”?

Crizele nu ne fac pe noi eroi sau lași, ele doar dezvăluie cine suntem noi în realitate. Este evident că Guvernul Republicii Moldova nu este o fecioară. Nu există guverne infailibile, nici într-o țară din lume, pentru că orice instituție care este creată de oameni, în care sunt oameni, cu siguranță că este una în care se greșește, este o instituție coruptibilă. Dar, întrebarea la care ar trebui să răspundem astăzi este de fapt, întrebarea ridicată de Mântuitorul nostru Iisus Cristos atunci când I s-a adus în față acea femeie prinsă în păcat. El a adresat această întrebare care sună peste veacuri și milenii: „Cine dintre voi este fără de păcat să arunce cel dintâi piatra?”

Personal consider că denunțarea acordului alianței a fost o greșeală, dar o greșeală care poate fi reparată. Și nu este sigura greșeală care a fost comisă în acești ani. Eu cred că am greșit cu toții. Fiecare în parte, ar putea să recunoască că a comis greșeli. O femeie s-a apropiat de un preot și-i spune că: „am auzit că dumneavoastră ați comis anumite greșeli, este adevărat?” La care el i-a răspuns: „de fapt sunt mult mai multe greșeli pe care dumneavoastră nici nu le cunoașteți”. Fiecare dintre noi ar putea să recunoască că a comis mult mai multe greșeli decât se cunosc în această sală sau sunt cunoscute în țara în care trăim. Dar acea greșeală sau alte greșeli pot fi reparate. Demisia Guvernului astăzi, după mine, va duce la consecințe ireparabile.

Un copil poate fi certat, poate fi admonestat, pedepsit dar nu poate fi omorât pentru greșelile și purtările sale. Dacă împăratul Solomon ar fi fost în mijlocul nostru ne-ar fi spus că, dacă ești cu adevărat un părinte și ții la copilul tău nu-l tai în două ca să-l împarți. Dacă și apelul Înalt Preasfinției Sale, a Mitropolitului Vladimir de a opri războiul politic, de a trece la conlucrare și de a

face totul pentru reconciliere, apel la care subscriu ca și reprezentant al comunității evanghelice, astăzi este neglijat, oare care sunt reperele morale de care ne conducem noi ca și clasă politică? Rugăciunea Tatăl nostru o cunoaștem cu toții și acolo este o frază care sună în felul următor: „Și ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi iertăm greșiților noștri”. Mulți colegi astăzi, de fapt, se roagă altfel, ei spun „și nu ne iartă nouă greșelile noastre precum și noi nu iertăm greșiților noștri”. Domnul Voronin, sunt împreună cu Dumneavoastră și cu alți trei deputați din actuala coaliție martor al destrămării ADR-lui. Aceleași retorici, aceleași discursuri din partea opoziției, dar și astăzi după treisprezece ani stăm tot în fața aceleiași covete sfărâmate. Toți au trecut pe la guvernare și nu vrem să recunoaștem că problema este de ordin moral și atât timp cât nu vom recunoaște lucrul acesta nu vom avea sorți de izbândă.

Domnul Dodon a făcut referință aici la legea privind egalitatea. Eu am votat împotriva acelei legi din convingeri morale, dar atunci Domnul Dodon a distribuit Biblii în fața Parlamentului. Eu am salutat lucrul acesta, dar astăzi văd că domnia sa nu mai ține cont de acele principii morale scrise în Biblie. A venit un tânăr la rabin și i-a spus „Eu vreau să vă spun că am citit Talmudul de trei ori”. La care rabinul a întrebat: „Dar te rog să-mi spui de câte ori a trecut Talmudul prin tine?”

„O țară dezbinată împotriva ei însăși este pustiită”, spunea Mântuitorul, „și o casă dezbinată împotriva ei însăși nu poate dăinui.” Vreau să închei cu o mică pildă. Într-un sat, se spune că locuia un om înțelept. Și tot în satul acela erau niște băieți poznași care într-o zi au decis să-l facă de rușine pe acest înțelept. Au prins o privighetoare, s-au dus la el punându-i următoarea întrebare: „Te rog să ne spui, dacă ești așa de înțelept, privighetoarea aceasta este vie sau moartă?” În sinea lor se gândeau, dacă spune că-i vie am strâns un pic pumnul mai tare și ea moare. Dacă spune că-i moartă, desfacem pumnul și ea zboară. La care înțeleptul le-a răspuns în felul următor: „Măi băieți, viața privighetorii este în mâinile voastre”. Înțeleptul este poporul Republicii Moldova. Soarta acestui popor este astăzi în mâinile noastre. De aceea, eu zic, să ne gândim bine înainte de a acorda acest vot. Și Domnul să aibă milă și să se îndure de țara noastră. Vă mulțumesc.

Sursă video: trm.md

Close