Discursul privind cea de-a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă

Discursul privind cea de-a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă

Discursul privind cea de-a patra moţiune de cenzură împotriva Guvernului Leancă

ghiletchi11Stimate Dle Președinte al Parlamentului,

Onorate Dle Prim-ministru,

Stimați colegi din coaliție și preaiubiți colegi din opoziție,

Aș vrea să încep felicitând cetățenii RM cu semnarea deciziei privind eliminarea vizelor. Este o frumoasă realizare. Cu asemenea ocazii, împăratul David spunea: ”aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne veselim și să ne bucurăm în ea.”

Pe lângă bucurii, astăzi, din păcate, asistăm și la un nou episod din serialul ”Moțiuni de Cenzură”. Este al patrulea episod întitulat ”Sancțiunile”. Avem aceeași actori principali, aceeași intrigă, același scenariu și nu în ultimul rând, același regizor principal. S-a schimbat doar scena. Este una modernă, renovată, ceea ce probabil va oferi actului final un plan din spate mai drăguț.

Nu încape îndoială, că Guvernul Leancă, ca orice alt guvern, poate fi criticat. Libertatea de a critica este o condiție necesară pentru o democrație autentică. Critica este un sanctuar pentru libertatea de exprimare și nu putem atenta la el. Prin urmare, nimeni nu neagă dreptul opoziției de a critica actuala guvernare. Totodată, trebuie să recunoaștem că pentru a nu fi criticat trebuie să nu faci nimic, să nu spui nimic și să fii un nimic. Cu siguranță, aceste lucruri nu se aplică acestui guvern pro-european, care a făcut, face și va mai face multe lucruri bune pentru țară.

Am un prieten care spune: eu fac ce pot, soția face ce trebuie, iar copii fac ce vor. Dacă am aplica această maximă realului politic din țara noastră, am putea spune: Parlamentul face ce poate, Guvernul face ce trebuie să facă, iar opoziția face ce vrea.

Problema, însă, intervine atunci când criticismul obiectiv și sănătos, care are menirea să îmbunătățească actul guvernării, este înlocuit  de o campanie de intimidare agresivă și acuzări lipsite de orice temei. Lipsa de consecvență și tentația permanentă de a scoate paiul fără ca să scoți bârna, lucrul menționat și de premier, arată că avem de a face cu un fenomen nociv și destructiv pentru țara noastră. Să ceri moarte politică pentru acest Guvern, chiar și moarte fizică pentru unii membri ai acestui Guvern, amenințări reiterate de unii colegi azi în această sală doar din cauză că Guvernul a susținut sancțiuni pentru un șir de oficiali corupți din altă țară, arată cât de mult actuala opoziție ține la propriul popor. Să ceri moarte pentru frații și surorile tale din cauza unor străini, care niciodată nu s-au gândit la binele propriului popor, depășește orice limită morală. Să ceri demisie unui Guvern care are un sprijin majoritar în Parlament, întrece orice limită legală și constituțională.

Am impresia că, chiar dacă un înger din cer s-ar fi coborât pe pământ ca să conducă acest Guvern, opoziția tot ar fi cerut demisia lui și într-o zi de joi l-ar fi pironit pe cruce. Este o dramă a țării noastre faptul că avem o societate atât de polarizată și divizată. Constatăm cu tristețe, că nici în aceste momente grele de criză, care realmente amenință securitatea și poate chiar existența noastră, nu suntem în stare să ne unim pentru binele și viitorul acestei țări în care ne-a pus Dumnezeu. Repet ceea ce-am menționat și cu altă ocazie și anume ”o casă dezbinată în ea însăși nu poate dăinui.” Nu sunt cuvintele mele, sunt cuvintele lui Isus. Cred că merită să plecăm urechea la aceste sfinte cuvinte.

Săptămâna trecută, Dl Igor Corman m-a întrebat ce spune Biblia pe marginea sesizărilor la Curtea Constituțională.

Stimate Dle Prim Ministru, dacă m-ați întreba ce spune Biblia cu privire la această Moțiune de Cenzură, cred că cel mai bun răspuns ar fi din nou cuvintele Mântuitorului care spunea în Joia Mare: ”Tată, iartă-i căci nu știu ce fac”. Dar dacă zic că știu ce fac, este și mai grav. Oricum suntem chemați să iertăm, să nu răspundem cu aceeași monedă, să ignorăm lucrurile care nu merită luate în seamă și să ne îndeplinim misiunea care ne-a fost încredințată. Important este s-o facem cu un cuget curat și mânați de un singur gând, acesta fiind bunăstarea morală și materială a poporului nostru. Iar Dumnezeu și istoria ne vor judeca.

Stimați colegi, cu riscul de a părea naiv, vreau totuși să fac un apel. Peste o săptămână vom intra în Săptămâna Mare. Cred că este o ocazie bună să ne pocăim, să ne împăcăm și să ne binecuvântăm unii pe alții dacă vrem că Dumnezeu să binecuvânteze țara în care trăim.

Doresc să închei cu un citat: ”Nu putem alege rama destinului nostru, dar ce punem în ea depinde de fiecare din noi.” (Dag Hammarskjold, diplomat suedez, al doilea Secretar General ONU în perioada 1953-1961) Haideți să ne gândim ce punem în această ramă. Așa să ne ajute Dumnezeu.

Close