"El nu este aici, a înviat... Hristos a înviat"

"El nu este aici, a înviat... Hristos a înviat"

„El nu este aici, a înviat… Hristos a înviat”

paste

Dragi fraţi şi surori,

Vă adresez cele mai calde felicitări cu ocazia sărbătorii Învierii lui Isus Hristos!

Cu toții ne dorim să avem parte de o viață bună, fericită şi împlinită. Însă mereu ne întrebăm: de ce nu reușim? Deși lista pare a fi una lungă, cred că ea poate fi redusă la două cauze majore - păcatul și moartea. Cele mai bune și sfinte idealuri sunt mereu subminate de răutatea naturii umane. Pe de altă parte, chiar dacă avem o viață mai bună, mai devreme sau mai târziu, ea oricum se încheie.

Viața lui Isus, la fel ca viața oricărui om, s-a încheiat cu moarte și încă moarte pe cruce. Piatra grea de la ușa mormântului se lăsase ca o cortină neagră peste viața Lui. Aparent totul se terminase, dar a treia zi dimineața s-a auzit un glas de înger care ne-a adus cea mai bună veste din toate timpurile: "El nu este aici, ci a înviat!" Nici piatra, nici moartea nu au fost în stare să-L țină în mormânt. Așa cum spune o cântare veche: "Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând!"Astfel, în acea dimineață, în cel mai întunecat și disperat loc, s-a născut cea mai puternică speranță pe care apostolul Petru o va numi: "nădejde vie", iar apostolul Pavel: "nădejde tare și neclintită". De două mii de ani, învierea lui Isus este piatra unghiulară a credinței noastre.

Fie ca această sărbătoare să ne aducă multă pace, bunătate și bucurie, iar sufletele noastre să fie ancorate în această speranță vie, tare și neclintită că Isus Hristos a înviat din morți învingând păcatul și moartea!

Al vostru frate şi slujitor,

Valeriu Ghileţchi

Articole asemănătoare

Close