INTERVIU Valeriu Ghileţchi: "Nu poţi ieşi dintr-o criză politică prin altă criză politică"

INTERVIU Valeriu Ghileţchi: "Nu poţi ieşi dintr-o criză politică prin altă criză politică"

INTERVIU Valeriu Ghileţchi: „Nu poţi ieşi dintr-o criză politică prin altă criză politică”

IMG_7214-1950x1300

În cadrul unui interviu acordat portalului TRIBUNA, Valeriu Ghilețchi, deputat neafiliat în Parlamentul RM, a vorbit despre decizia sa de a candida la funcția de Președinte al RM, ce șanse are să fie adoptată pînă la alegeri inițiativa sa privind interzicerea publicității politice pe panouri stradale, cum evaluează șansele sale în scrutinul prezidențial, dar și despre viitorul său politic.

T.: Dl Ghilețchi, ce a stat la baza deciziei/intenției  Dvs. de a candida la funcția de Președinte al RM?

V.G.: Da, este adevărat că am anunțat  ideea că s-ar putea să candidez la aceste alegeri prezidențiale. La bază este dorința care a fost și atunci cînd am decis să merg în alegerile parlamentare – este o dorință sinceră de a fi util țării în care m-am născut. Cred că experiența politică pe care am acumulat-o în acești peste 10 ani de activitate parlamentară, bogată și în plan extern în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, m-ar ajuta  să devin un bun Președinte al RM.

T.: Cum vi se pare obligațiunea ce urmează a fi instituită ca fiecare candidat la Președinția RM să prezinte minimum 15 mii de semnături ale cetățenilor cu drept de vot?

V.G.: Mie mi se pare că numărul de semnături e un pic cam mare. Eu am făcut și un amendament în acest sens, am propus ca numărul de semnături să fie micșorat de la 15 mii la 10 mii. Inițial s-a discutat posibilitatea de a avea 20 de mii de semnături. În cadrul grupului de lucru, din care am făcut parte, am menționat un element important şi anume că s-a scurtat campania electorală de la 90 de zile la 60 de zile, de aceea, ar fi corect să micșorăm numărul de semnături. Cred că era bine să revenim totuși la 10 mii de semnături, pentru că în acest fel oferim mai mult timp pentru campania electorală, propriu-zis. Voi vedea ce se va întîmpla în lectura a doua cu această propunere. Dacă va fi acceptată, cred că va fi mai bine pentru toți candidații.

De asemenea, aș vrea să remarc că, pentru un candidat independent, un număr prea mare de semnături creează dificultăți suplimentare. Un candidat independent nu are structuri de partid în țară care l-ar ajuta la colectarea semnăturilor și astfel s-ar putea să-i ia mai mult timp ca să le colecteze.

Mai este un element în proiectul de lege și anume modul cum se colectează semnăturile, prin obligativitatea de-a avea jumătate din semnături din  18 unități teritoriale de nivelul II, inclusiv mun. Chișinău, UTA Găgăuzia și mun. Bălți. Mi se pare un lucru incorect şi, respectiv, am propus să fie eliminată obligativitatea de a avea jumătate din semnături din aceste trei unități teritoriale. De asemenea, numărul de semnături din aceste  18 raioane, nu corespunde ca proporție. Așa cum s-a propus cîte 600 semnături, ar însemna să colectezi aproape 11 mii de semnături doar din aceste raioane.

Deci, sunt anumite amendamente pe care le-am făcut și sper ca ele să fie acceptate pentru lectura a II-a, atunci cînd se va dezbate proiectul de lege în Parlament.

T.: De facto, după ce în prima jumate a campaniei veți colecta semnături, veți avea la dispoziție doar o lună pentru a Vă face public programul, viziunile etc. Vi se pare normal acest lucru?

V.G.: Da, într-adevăr. Este mult mai important ca timpul oferit campaniei electorale să fie folosit pentru campanie propriu-zis. Deși, trebuie să recunosc, colectarea semnăturilor, indirect, tot este parte din campanie, doar că nu permite candidatului să aibă ieșiri în public și să participe la dezbateri. Acest impediment, de fapt micșorează eficiența campaniei electorale. Voi încerca, în cazul în care voi decide să candidez, să mobilizez echipa de colectare a semnăturilor în așa mod încît perioada de colectare să fie cît mai scurtă. Dacă în două săptămîni reușesc să adun numărul necesar de semnături, aceasta ar însemna că îmi mai rămîn 6 săptămîni pentru desfășurarea campaniei electorale. Campania electorală, cu siguranță, este foarte importantă pentru a avea diverse întîlniri, pentru a participa la dezbateri și a distribui materiale informative pentru cetățeni.

T.: Ce șanse are sa fie adoptata pînă la alegeri inițiativa Dvs. privind interzicerea publicității politice pe panouri stradale?

V.G.: Eu cred că șansele de adoptare a acestui proiect de lege sînt foarte reale. Ideal ar fi ca el să fie votat cît mai curînd în prima lectură, iar în lectura a II să fie comasat deja cu proiectul de modificare a Codului electoral privind alegerea Președintelui. Dar chiar dacă nu se reușește comasarea acestor două proiecte de lege, important este că proiectul de lege să fie adoptat  pînă la sfîrșitul actualei sesiuni.  Aceasta va fi o reușită și va însemna că deja în campania prezidențială din toamnă  vor fi mai puține afișe electorale, iar bannerele vor fi interzise.

Aș vrea să menționez că ideea lansării acestui proiect de lege vine din experiența altor țări, iar cea mai recentă experiență este cea a României. Am fost în vizită în timpul campaniei electorale locale și am sesizat o reacție pozitivă din partea cetățenilor, chiar și a partidelor politice, recunoscînd că e mai bine fără aceste bannere electorale, deoarece folosesc banii timpul pentru dezbateri  și întîlniri cu oamenii.

Bannerele electorale  nu oferă cetățeanului o informație autentică despre candidat. Cel mai important lucru într-o campanie electorală este ca cetățeanul să poată să distingă, să aibă posibilitate de a discerne, care este cel mai bun candidat  care merită  votul lui. Totodată, am venit cu această inițiativă pentru că e vorba de eficiența folosirii banilor publici, este vorba de un aspect estetic al orașului, dar și de securitatea transportului rutier. Toate aceste luate împreună cred că sunt  argumente convingătoare pentru a susține acest proiect.

M-am bucurat că Dl Ciocan, Președintele CEC, de asemenea a susținut acest proiect de lege. El chiar a folosit expresia „este o inițiativă progresistă”, deoarece se încadrează foarte bine în bunele practici electorale pe care noi astăzi le vedem în alte țări.

T.: Dar ați avut careva discuții cu fracțiunile parlamentare, deputați pentru a vedea în ce măsură susțin acest proiect de lege?

V.G.: Încă nu am avut. Intenționez în această săptămînă să am discuții cu liderii grupurilor parlamentare, să văd care este opinia lor. Dacă vor avea rezerve, voi încerca să-i conving că totuși este o inițiativă bună, care merită susținută.  Am lansat și o petiție on-line pentru colectarea semnăturilor şi invit cetățenii să o semneze  pentru a demonstra că  există un sprijin popular suficient de bun pentru această inițiativă.

T.: Cine credeți că va fi principalul Dvs. oponent în aceste alegeri?

V.C.: Îmi vine mai greu să numesc acum cine ar fi principalul oponent. Evident, în orice campanie electorală, oponenţi sînt pe toate spectrele electorale. Cu siguranţă că vor fi confruntări, în sensul politic al cuvîntului, atît cu candidaţi care vor veni de pe segmentul de stînga al electoratului, dar şi cu cei care sînt de pe centru-dreapta.

Personal, am viziuni  conservatoare  și mă plasez undeva pe segmentul centru-dreapta. şi Atunci cînd sînt și alţi contracandidaţi pe acelaşi segment,  de regulă, există o competiţie mai strânsă. Sper, însă, într-o competiţie onestă, liberă, o competiţie a celor mai bune idei și a celor mai bune propuneri.

De asemenea, trebuie să ţinem cont că Preşedintele ţării are anumite competenţe, care sînt clar definite în Constituţie. Atunci cînd vii în faţa alegătorilor cu anumite promisiuni, trebuie să reieşi din  competenţele care sînt definite în Constituție. Nu poţi promite marea şi sarea, cînd ştii că vei putea face doar atît cît îţi permite litera legii. Voi încerca să ţin cont de acest lucru. Prin urmare, nu pot oferi un  nume concret, dar pentru că e o luptă electorală, sigur,  mă aştept la o dezbatere  cu candidaţi şi din  dreapta, şi   din stînga.

T.: Cum evaluați șansele Dvs. reale în scrutinul prezidențial?

V.G.: Sînt realist și înţeleg că şansele mele nu sînt  cele mai mari, dar orice şansă rămîne a fi o şansă. Pornesc la drum şi cu credinţă în Dumnezeu – dacă va fi voia lui Dumnezeu să fiu ales, înseamnă că voi fi ales, dacă nu va fi voia Lui, atunci nu voi fi ales. Cu toate acestea, cred că această campanie electorală şi participarea mea în ea, oricum îmi va oferi posibilitatea să exprim acele idei, acele lucruri în care cred, astfel încît oamenii să le audă şi, ulterior, cu sprijinul pe care îl voi obţine, dar şi în funcţie de acest sprijin, voi lua o decizie cum aş putea mai bine să slujesc poporului RM.

IMG_72191-1339x1300

T.: În cazul în care nu ajungeți în turul II, pe cine ați fi dispus să susțineți?

V.G.:  Va trebui mai întâi să văd cine sînt cei doi candidaţi care ajung în turul doi. În cazul în care voi participa şi nu voi putea să ajung în turul doi, cu siguranţă că va trebui să mă pronunţ. Eu înţeleg că un candidat care va participa în aceste alegeri trebuie să fie gata  atât pentru victorie, cât şi pentru  susținerea altui candidat în caz de înfrângere. Fiecare trebuie să facă tot ce depinde de el ca să ajungă în turul doi şi ulterior  Preşedintele ţării. Acest lucru îl voi face şi eu, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi cu sprijinul cetăţenilor. Dacă nu va fi să ajung în turul doi, va trebui să-i evaluez pe cei doi candidați  şi voi face un apel către cetăţeni să-l susţină pe cel mai bun dintre ei. Astăzi, nu pot  oferi un nume, fiindcă nimeni nu cunoaşte încă cine vor fi cei care se vor confrunta în turul II.

T.: Cum vedeți viitorul Dvs. politic? La ce partid ați fi tentat să aderați?

V.G.: Eu îmi doresc o continuitate în politică. Dacă ar fi să vorbesc de un partid, astăzi îmi este un pic mai greu să numesc o formațiune anume. Probabil, Partidul Popular European din Moldova ar fi mai aproape ca şi doctrină, pentru că face parte din Partidul Popular European. În cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei eu, la fel, fac parte din  grupul Popular European Creştin Democrat.

Pînă nu demult am făcut parte din fracțiunea PLDM tot din aceste considerente, pentru că a fost un partid cu o doctrină aproape viziunii mele.  A fost un partid cu doctrină şi convingeri conservatoare, ceea ce mi-a permis să promovez  valorile moral-spirituale. Aş vrea să mă regăsesc într-o formaţiune care împărtăşeşte aceleaşi valori şi ar putea să-mi ofere sprijin în promovarea acestei  viziune. Astăzi îmi este mai greu să dau o denumire exactă, dar, dacă va trebui să mă regăsesc într-o altă formaţiune politică, voi reieşi din ceea ce am menţionat mai sus. Aşa că, timpul va arată.

T.: Admiteți și gîndul că ați putea crea propriul partid?

V.G.: Nu exclud o asemenea posibilitate, deşi nu urmăresc neapărat să ating acest scop. Dacă, cu ajutorul lui Dumnezeu, va fi un rezultat foarte bun în cadrul acestor alegeri, dar nu va fi suficient de bun ca să pot ajunge în turul II, s-ar putea să  analizez oportunitatea de lansare a unui proiect politic. O campanie electorală  oferă posibilitatea  de a vedea care este sprijinul real de care te bucuri. Dacă va exista un sprijin suficient pentru a lansa un proiect politic, atunci voi lua în calcul o asemenea opţiune.

T.: În calitate de deputat neafiliat, lucrați în prezent la careva inițiative legislative? Ce domenii vizează?

V.G.: În calitate de deputat, continui să-mi desfăşor activitatea aşa cum am desfăşurat-o şi pînă acum. Mă interesează în mod special domeniul ce ţine de partea moral-spirituală, ce ţine de libertăţile fundamentale. Fiind membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, la această sesiune urmează să prezint un raport despre lupta împotriva ultra sexualizării copiilor. Sînt subiecte sensibile, dar relevante şi importante pentru fenomenele pe care le vedem în societatea modernă. De aceea, domeniul social, domeniul ce ţine de apărarea drepturilor  și sprijinul familiilor este ceea ce m-a preocupat dintotdeauna.

În acelaşi timp, nu neglijez şi alte proiecte importante, cum ar fi cele de ordin economic. Trebuie să recunosc că în RM încă nu am reuşit în aceşti ani să oferim modele viabile de dezvoltare a economiei. Dacă am fi reuşit să găsim aceste modele  ca să relansăm economia, probabil şi problemele sociale s-ar fi rezolvat cu mai multă uşurinţă. De aceea,  depun eforturi ca să urmăresc și proiectele de lege care vin din partea Guvernului, particip la dezbateri parlamentare   folosesc timpul, energia şi cunoştinţele pe care le am, urmărind îmbunătăţirea situaţiei social-economice.

IMG_7217-1950x1300

T.: Cum credeți că va evolua situația politica din Moldova în continuare? Admiteți ideea alegerilor parlamentare anticipate?

V.G.: Eu cred că situaţia din RM încet, dar, totuşi, se îndreaptă spre o ieşire din criză. Criza ce s-a declanșat  după alegerile parlamentare din 2014 încă nu a fost pe deplin depăşită. Imediat după  alegeri, noi nu am reuşit să învestim un Guvern plenipotenţiar, ci am avut un Guvern minoritar. Apoi am avut un Guvern condus de Dl. Valeriu Streleţ, care a fost demis, a urmat arestarea Dlui Vlad Filat. Cu alte cuvinte, am mers dintr-o criză în alta.  În prezent, percepţia mea este că noi, totuşi, avem şansa să  depășim această criză, deşi ne va fi extrem de greu şi va dura o perioadă de timp.

Dacă vom avea sau nu alegeri parlamentare anticipate?! Din nou, îmi este greu să mă pronunţ. Privind înapoi, pot spune că instabilitatea politică poate oricînd  duce la alegeri parlamentare anticipate. Alegerile prezidenţiale, care ne stau în faţă,   vor juca un rol important în ceea ce priveşte stabilitatea politică pe viitor. Noi vedem că societatea este divizată şi, dacă în urma acestor alegeri va cîştiga un candidat care își propune declanșarea alegerilor parlamentare anticipate am putea fi martori la o agravare a situaţiei din punct de vedere politic. Spre exemplu, opoziţia a anunţat că, pe lîngă fotoliul de Preşedinte, va lupta şi pentru alegeri  anticipate.  Consider că este greşit să facem lucrul acesta şi că ar trebui să luăm în calcul experienţa pe care am avut-o în 2013. Atunci au fost depuse eforturi, care au costat politic, dar  care erau necesare  pentru a păstra cursul european  de dezvoltare al RM. . În situaţia în care admiţi alegeri parlamentare anticipate, trebuie să ții cont că riscurile geopolitice sînt destul de mari şi cei care vin cu asemenea lozinci ar trebui să-şi asume şi consecinţele unor asemenea scenarii. .

Este mai bine să dăm posibilitatea actualului Parlament şi Guvern să ducă reformele pînă la capăt, să ofere anumite rezultate după patru ani de guvernare şi apoi să venim în faţa cetăţenilor, aşa cum prevede  Constituţia. Atunci cetăţenii vor putea  evalua dacă s-a reuşit şi   cîtă încredere merită clasa politică care a fost la guvernare. Orice alegeri parlamentare anticipate sînt de fapt o nouă criză şi nu cred că  printr-o criză poţi depăși o  altă criză. Pentru a ieși dintr-o criză, este nevoie și de stabilitate politică.

T.: Apropo de reforme, ce credeți despre inițiativa Premierului Filip de a fi comasate ministerele?

V.G.: Eu nu am văzut încă pe hîrtie propunerile care vin din partea Guvernului. De multe ori s-a vorbit despre necesitatea de reformare a administraţiei centrale. Pe de o parte, avem aparent un număr prea mare de ministere, iar pe de altă parte, un aparat de mare de stat.. După mine, nu ar fi suficient doar să reduci numărul de ministere. Este extrem de important să evaluăm eficienţa fiecărui minister, să vedem care este numărul de persoane de care un minister are nevoie. Poţi rămîne cu acelaşi număr de ministere, dar să reduci numărul de personal. Din păcate, în sectorul bugetar oferim salarii foarte mici. Poate ar fi mult mai înţelept să oferim salarii mai mari, să reducem numărul de lucrători, iar celor care rămîn în funcţii să le oferim salarii mai mari, ca ei să fie stimulaţi să-şi folosească timpul şi cunoştinţele pe care le au în îndeplinirea funcţiilor ce le revin. Din moment ce noi doar reducem numărul de ministere, putem doar da impresia că am făcut o reformă, dar în realitate să păstrăm acelaşi număr de angajaţi în toate ministerele sau să-l reducem nesemnificativ.

Andriana Cheptine

Sursa: Tribuna.md

Articole asemănătoare

Close