Învierea lui Lazăr

Învierea lui Lazăr

Învierea lui Lazăr

Evanghelistul Ioan relatează șapte minuni făcute de Domnul Isus. Învierea lui Lazăr este a șaptea și ultima minune din cele șapte. El începe cu minunea transformării apei în vin și încheie cu una din cele mai mărețe minuni prezentându-L pe Isus ca învingător al morții, Cel care este învierea și viața. Minunea este prezentată prin prisma a trei conversații. Prima este cu ucenicii Săi, a doua este cu Marta și a treia este cu Maria. Aș vrea să ne uităm la toate trei ca să înțelegem mai bine semnificația acestei mari minuni.

1. Discuția cu ucenicii

În capitolul anterior, Ioan ne spune că după sărbătoarea Înnoirii Templului, care, printre altele se sărbătorea iarna, Isus s-a dus dincolo de Iordan și a rămas o vreme acolo. (Sărbătoarea Înnoirii Templului era legată de eliberarea de către Iuda Macabeu a Ierusalimului și a Templului de invazia siriană, eveniment care a avut loc în anul 164 BC.) În timp ce Isus se afla în locul acela, I s-a adus o veste că prietenul său Lazăr era bolnav.

Deși în versetul unu Lazăr este introdus ca un consătean al Martei și al Mariei, din versetul doi vedem că el este de fapt fratele lor. ”Un oarecare Lazăr din Betania… era bolnav… și Lazăr cel bolnav era fratele ei.” Prin modul în care Ioan ne dă aceste detalii, el captivează atenția cititorilor. Pe parcursul istoriei acestei minuni vom vedea mai multe detalii, care sunt importante și relevante, inclusiv pentru noi.

Nu se știe dacă Lazăr era însurat, dacă trăia separat de Marta și Maria, dar vedem din partea surorilor sale o atitudine plină de atenție și grijă, cum e și firesc să fie între frați și surori. Ele au trimis pe cineva la Isus să-i spună că fratele lor este bolnav. Deși nu i-au cerut lui Isus să vină la Betania, posibil că știau de amenințările din partea fariseilor, dar ca să-L sensibilizeze pe Isus, în loc să-I spună că Lazăr este bolnav, ele îi spun că ”acela pe care-l iubești, este bolnav.”

Noi, ca și Marta și Maria, ne-am fi așteptat la acțiuni imediate din partea lui Isus. Spre surprinderea noastră, Isus, când a auzit vestea, a decis să mai zăbovească două zile în locul unde era. De fapt nu era prima oară când El făcea acest lucru. În cap. 7, Ioan descrie o altă situație când frații lui Isus îi spun să se ducă cât mai degrabă în Iudea, iar Isus le răspunde: ”Vremea Mea n-a sosit încă, dar vouă vremea totdeauna vă este prielnică.” Evanghelistul Luca, de asemenea, descrie o pildă în care Isus pune o întrebare retorică: ”Și Dumnezeu nu va face dreptate aleșilor Săi, care strigă zi și noapte către El, măcar că zăbovește față de ei?” Chiar dacă nouă ni se pare de multe ori că Dumnezeu întârzie, acest caz este o dovadă în plus că intervenția lui Dumnezeu este totdeauna la timpul potrivit.

Cuvintele lui Isus precum că ”Boala aceasta nu este spre moarte…” par să fie în contradicție cu realitatea, deoarece vedem mai jos că din cauza acestei boli Lazăr totuși a murit. Cred ca sunt două explicații aici. Prima, în timp ce pentru noi boala este un lucru temporar, iar moartea un lucru final și ireversibil, pentru Isus atât boala, cât și moartea sunt lucruri temporare și reversibile. A doua, mesajul Său era atât pentru ucenici, cât și pentru surorile lui Lazăr. Când va ajunge la mormânt Isus îi va aminti Martei despre aceste cuvinte (v.40).

Un alt detaliu important este că înainte ca Isus să ia decizia de a mai zăbovi două zile, Ioan ne spune că ”Isus iubea pe Marta, și pe sora ei, și pe Lazăr.” Cu alte cuvinte, chiar dacă Dumnezeu nu răspunde imediat la cererea noastră, asta nu înseamnă că El nu ne iubește. Se pare că zăbovirile sunt inevitabile în relația noastră cu Dumnezeu, dar aceasta nu poate pune la îndoială dragostea și credincioșia Sa față de noi.

După două zile, Isus le spune ucenicilor să meargă cu El în Iudea. Ucenicii însă protestează amintindu-I că nu demult Iudeii căutau să-L omoare cu pietre. Ca răspuns, Isus le spune că o zi are 12 ore dându-le, astfel, de înțeles că mai este timp până când se va termina ziua lui de lucru. În cap. 9, El spune ”Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis;” Deci, atât timp cât El mai este cu ei, ei nu au de ce să se teamă. Atât timp cât Isus este cu noi, chiar dacă ne stau în fața pericole, nici noi nu avem de ce să ne temem.

Explicând ucenicilor de ce trebuie să se ducă în Iudea, Isus folosește o frază metaforică zicând: ”Lazăr, prietenul nostru, doarme.” Este interesant să observăm că, de regulă, cel ce ascultă interpretează cuvântul în favoarea sa. Pentru că nu vroiau să se ducă în Iudea, ucenicii au interpretat această frază în mod literal spunând: ”Doamne, dacă doarme, are să se facă bine”. Ca să elimine confuzia și scuza pe care o invocase ucenicii, Isus le-a spus pe față: ”Lazăr a murit.” S-ar putea ca această frază sa-i fi șocat. Mai mult ca atât, Isus le spune că El se bucură că n-a fost acolo. Cu alte cuvinte, El zice că se bucură ca Lazăr a murit. Pe de asupra, El îi cheamă să se ducă la Lazăr, care era deja mort. Auzind acest lucru, Toma a înțeles că ei toți trebuie să moară. Deși într-un sens, el a înțeles greșit aceste cuvinte, în alt sens el totuși a avut dreptate. Toți ucenicii, fiecare la timpul său, mai devreme sau mai târziu, urmau să moară cu Isus.

2. Discuția cu Marta

Dacă ne uităm la cronologia evenimentelor, se pare că avem următorul tablou. Distanța dintre Betania și locul unde era Isus era aproximativ de o zi. Prin urmare, cel care i-a adus vestea lui Isus a călătorit o zi de la Betania până dincolo de Iordan. După aceea Isus a mai zăbovit două zile și apoi s-a dus la Betania, ceea ce înseamnă încă o zi. De ce este important acest lucru? Ioan ne spune că atunci când Isus a ajuns la Betania, Lazăr era mort de patru zile. Prin urmare, putem spune că Lazăr era deja mort sau a murit imediat cum lui Isus I s-a adus vestea despre el.

Nu știm exact cum, dar Marta a aflat că vine Isus și i-a ieșit imediat înainte. Tot aici apare un detaliu legat de Maria și anume că în timp ce Marta s-a dus în întâmpinarea lui Isus, Maria ședea în casă. Mai jos vom vedea că Maria plângea în casă. Majoritatea din cei care suferă de depresie, stau închiși în casă. Chiar dacă veniseră mulți prieteni ca s-o mângâie, adevărata mângâiere ea a primit-o atunci când a ieșit din casă, din locul plângerii, și a venit la Isus.

Primele cuvinte ale Martei sunt fie cuvinte de regret, fie chiar de reproș: ”Doamne, dacă ai fi fost aici, n-ar fi murit fratele meu!” Este în natura noastră umană să dăm vina pe alții, atunci când ni se întâmplă vreo nenorocire, cu toate că de cele mai multe ori nu avem dreptate. Marta l-a învinuit pe Isus fără nici un temei. Chiar dacă Isus se pornea spre Betania imediat cum a primit vestea, oricum nu reușea să-l prindă pe Lazăr în viață. Partea bună este că Marta, chiar și în această stare apăsătoare, aparent fără nici o soluție, nu-și pierde credința în Isus. ”Dar și acum, știu că orice vei cere de la Dumnezeu, Îți va da…” Din ceea ce urmează, nu putem spune că ea credea că Isus îl va învia pe Lazăr din morți.

Cel mai important este faptul că moartea fratelui ei nu i-a distrus credința în Isus. Mai mult ca atât, discuția dintre ea și Isus despre înviere este importantă nu doar pentru ea, ci pentru toți credincioșii. Cuvintele lui Isus ”Eu sunt învierea și viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine, nu va muri niciodată.” sunt de o valoare inestimabilă. Cine crede în Isus are viață veșnică. De aceea, el nu moare, ci trece de la viață la viață, de la o viață trecătoare la una eternă.

Când Isus a întrebat-o pe Marta dacă ea crede aceste lucruri, ea a dat unul din cele mai profunde și complete răspunsuri cu privire la Isus. Chiar dacă noi de multe ori, datorită pasajului din Luca, o vedem pe Marta ca fiind mai puțin spirituală decât Maria, iată ca aici Ioan ne-o prezintă aproape ca pe un apostol, ”cred că Tu ești Hristosul, Fiul lui Dumnezeu, care trebuia să vină în lume.” Comparați cuvintele ei cu răspunsul lui Petru: ”Tu ești Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu!”

3. Discuția cu Maria

Marta a încercat s-o cheme și pe Maria la întâlnire cu Isus, dar fără ca să știe toată lumea. Știind că sunt mulți oaspeți în casă, ea probabil a vrut ca Maria să aibă posibilitatea să vorbească separat cu Isus. Pe baza cuvintelor Martei ”a venit Învățătorul” putem spune că ele se considerau ucenice ale lui Isus. Maria s-a sculat iute și s-a dus la El. Din păcate, întâlnirea n-a fost privată, pentru că toți au mers după ea. Când l-a văzut pe Isus, Maria i-a spus aceleași cuvinte de reproș pe care I le-a spus mai devreme Marta. Numai că la ea nu s-a văzut aceeași credință ca la Marta. Se pare că Maria era mult mai emotivă decât Marta.

Văzând cât de afectată este Maria, Isus îi pune o întrebare: Unde l-ați pus? Deși știa totul despre Lazăr, iată că le pune o întrebare, la care ne-am fi așteptat ca El să știe răspunsul și fără ca să-i întrebe. Dumnezeu deseori ne întreabă nu pentru că nu știe răspunsul, ci pentru că vrea ca noi să-l vociferăm. Răspunsul lor vino și vezi este ca un ecou al răspunsului lui Isus din cap. 1, veniți de vedeți. Ei l-au chemat pe Isus să meargă la mormânt, simbolul dramei și tragediei umane.

Cel mai scurt verset din Biblie este în versetul 35, Isus plângea. Spre deosebire de Maria și cei care plângeau în casă, Isus plângea fără glas. Ei boceau, El vărsa lacrimi.

4. Învierea lui Lazăr

La cererea lui Isus ca piatra să fie dată la o parte, Marta îi spune Doamne, miroase greu. Tot ce miroase urât, de regulă, este într-un loc ascuns și acoperit. Vrem ca slava lui Dumnezeu să se arate, dar nu vrem să dăm piatra la o parte ca să nu iasă mirosul urât afară. Este și aceasta o dilemă a vieții noastre. Fiecare are peștera lui unde își îngroapă lucrurile moarte, pe care apoi o acoperim cu o piatră mare ca nimeni să n-o poată da la o parte ca nu cumva mirosul urât să iasă afară.

Rugăciunea lui Isus este foarte relevantă. El se adresează Tatălui. Ceea ce face El este de fapt lucrarea Tatălui. El îi mulțumește Tatălui, de unde înțelegem că El s-a rugat mai înainte pentru învierea lui Lazăr. Rugăciunea Lui publică este scurtă. Nu știm cât de mult s-a rugat de unul singur, dar în public a spus doar două propoziții. Scopul rugăciunii Sale în public era ca cei din jur să creadă. Tot ce facem în public trebuie să fie marcat de acest gând, ca cei din jur să creadă. Se pare că rugăciunea Sa n-a fost rostită cu voce prea tare, deoarece mai jos vedem scris: după aceste vorbe, a strigat cu glas tare: ”Lazăre, vino afară!” Sunt mai multe opinii de ce Isus a strigat cu voce tare. Cei mai mulți consideră că a făcut acest lucru nu pentru Lazăr care era înăuntru, ci pentru cei care erau afară ca ei să creadă. Cineva a mai zis că Isus l-a chemat pe Lazăr pe nume, pentru că altfel ar fi ieșit toți morții din acel cimitir.

Când Lazăr a ieșit afară, Isus i-a rugat pe cei din jur să-i scoată fășiile de pânză și ștergarul de pe cap. Este interesant că aceleași lucruri vor fi găsite și la învierea lui Isus, numai că acolo n-a fost nevoie ca cineva să-L dezlege pe Isus. Poate că din acest motiv, Ioan, când a intrat în mormânt și a văzut cum era făcut sul ștergarul a crezut că Isus a înviat. Un alt detaliu, observăm că atât piatra, cât și fășiile sunt înlăturate de oameni. Dumnezeu vrea ca noi să facem ceea ce depinde de noi și ceea ce este în puterile noastre. Pe de altă parte, cuvintele sunt pline și de o semnificație spirituală. Orice om născut din nou este ca o persoană care adusă la viață, dar care are nevoie să fie dezlegat ca să poată merge. Isus nu-i preocupat de efectul minunii Sale, ci de nevoia personală a lui Lazăr.

Cât n-ar fi de paradoxal, dar învierea lui Lazăr a apropiat și mai mult moartea lui Isus. Iată că nu-i nimic nou sub soare. Aparent cu gândul la neam și țară, preoții cei mai de seamă și fariseii au pus la cale să-L omoare pe Isus. Ne convingem a câta oară ca planurile Domnului de multe ori sunt o taină pentru noi. Un mare preot propune ca Isus să fie omorât pentru a salva țara și neamul, dar Dumnezeu folosește în mod providențial această hotărâre nedreaptă ca să salveze nu doar neamul lor, ci să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiți, adică pe toți cei care L-au primit pe Isus și cred în numele Lui. De ce le-a fost frică n-au scăpat. Romanii i-au cucerit, le-au distrus Ierusalimul și Templul, care era locul lor sfânt. Se putea altfel? Nu știm. Una știm, vorba orbului, eram orbi, dar acum vedem, eram morți, dar am fost aduși la viața împreună cu Isus Hristos, care este învierea și viața.

Bis. Isus Salvatorul, 19.02.2012

Close