SPUTNIK Exclusiv: Ce joc face Ghilețchi și cine îl va sponsoriza la prezidențiale

SPUTNIK Exclusiv: Ce joc face Ghilețchi și cine îl va sponsoriza la prezidențiale

SPUTNIK Exclusiv: Ce joc face Ghilețchi și cine îl va sponsoriza la prezidențiale

Deputatul neafiliat Valeriu Ghilețchi, care a anunțat că va participa la scrutinul prezidențial din toamnă, afirmă că această decizie îi aparține în totalitate și că nu face jocul unui partid politic sau mai ales, al majorității parlamentare, înaintându-și candidatura la funcția de șef al statului.

Ghilețchii a făcut aceste precizări în cadrul unei emisiuni realizate în studioul radio Sputnik Moldova. El a respins unele speculații apărute în presă și pe rețelele de socializate precum că decizia lui de a candida la funcția de președinte ar face parte dintr-un joc politic mai amplu.

În același timp, deputatul Ghilețchi a spus că deocamdată nicio formațiune politică nu i-a propus sprijin pentru viitorul scrutin. El afirmă că, dacă acest lucru s-ar întâmpla, ar fi tentat să accepte această susținere, doar că nu de la orice formațiune politică.

Întrebat de unde va lua bani pentru colectarea celor 15 mii de semnături care-i vor permite să devină candidat cu acte în regulă la scrutinul prezidențial și cine îl va ajuta financiar în campania electorală, Ghilețchi a precizat că a luat în calcul această problemă și deja a purtat unele discuții cu anumiți oameni de afaceri care sunt dispuși să îi ofere sprijin financiar.

Deputatul a reconfirmat că, dacă nu ajunge în turul doi de scrutin, va susține un candidat de centru-dreapta. Totuși, a menţionat Ghilețchi, acest lucru nu este bătut în cuie. Astfel, candidatul de centru-dreapta va trebui să împărtășească aceleași valori și interese pe care le are însuși Ghilețchi, cum ar fi valorile creștine, tradiționale, conservatoare, în sprijinul familiei.

Ghilețchi a mai declarat că, dacă va deveni președinte, nu-i va fi teamă să intre în conflict cu birocrația europeană atunci când în joc vor fi puse valorile tradiționale și interesele naționale ale Republicii Moldova.

Autor: Tatiana Cebotari

Sursa: Sputnik.md

Articole asemănătoare

Close