Totalizarea activității de 9 ani la APCE

Totalizarea activității de 9 ani la APCE

Totalizarea activității de 9 ani la APCE

Mi-am încheiat recent mandatul de membru al APCE. Au fost 9 ani plini, cu multe provocări, dar și reușite frumoase, pentru care vreau să le mulțumesc tuturor celor care s-au rugat pentru mine și celor care mi-au acordat încrederea lor. M-am străduit să nu comit greșeli, iar pentru asta am rămas fidel valorilor morale și creștine în care cred și nu am trecut niciodată aceste linii roșii.

Am susținut în permanență familia tradițională, demnitatea umană, dreptul la viață a copiilor nenăscuți, libertatea religioasă și cea de exprimare, inclusiv libertatea părinților de a-și crește copiii în conformitate cu convingerile lor, etc.

Din 24 iunie Moldova are o nouă delegație la APCE și, din păcate, ultimul vot (prin care s-a decis revenirea Rusiei în Asambleea Consiliului Europei) ne arată că această schimbare nu este tocmai cea mai reușită... Au fost încălcate Rezoluțiile anterioare cu privire la cerințele înaintate Federației Ruse de a-și retrage trupele de pe teritoriul statului nostru, de a întoarce Crimeea Ucrainei și de a înceta războiul din Donbass.

Votul privind întoarcerea deputaților din Duma rusească reprezintă un pas înapoi în evoluția relațiilor noastre cu statele din regiune, în mod special cu vecinii noștri ucraineni, care contribuie la securitatea frontierei vestice a Republicii Moldova.

Chiar dacă aceste lucruri mă îngrijorează, tind să fiu optimist, pentru că, până la urmă, bunul Dumnezeu va aranja lucrurile astfel încât Binele să triumfe. Voi fi și în continuare activ în promovarea cauzei ce ține de valorile etico-morale și interesele naționale ale Republicii Moldova. Sunt convins că #Împreună_facem_Moldova_mai_bună!

Articole asemănătoare

Close