Valeriu Ghilechi a obținut două funcții noi la APCE

Valeriu Ghilechi a obținut două funcții noi la APCE

Valeriu Ghilechi a obținut două funcții noi la APCE

valeriughiletchiapce

Deputatul moldovean Valeriu Ghileţchi a primit două noi misiuni de co-raportor şi raportor în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).

Comisia de Monitorizare a APCE a numit Preşedintele Comisiei Afaceri Sociale şi Dezvoltare Durabilă, Valeriu Ghileţchi în calitate de co-raportor pentru Macedonia. Aceiaşi sarcină a primit-o şi fostul co-raportor pentru Republica Moldova, Lize Christoffersen. În prezent Macedonia se confruntă cu o criză politică, iar sarcina celor doi co-raportori este o misiune dificilă. Similarităţile în problema Macedoniei cu Republica Moldova, califică noii co-raportori pentru misiunea care li s-a încredinţat. În acest mandat de monitorizare a Macedoniei, deputatul Valeriu Ghileţchi reprezintă grupul PPE, iar Lize Christoffersen grupul Socialist din cadrul APCE.

Tot astăzi, în urma votului de încredere primit din partea Comisiei Afaceri Sociale pe care o conduce, Valeriu Ghileţchi a primit misiunea de raportor pentru un raport sensibil cu titlul: "Ultra sexualizarea copiilor". Proiectul are drept scop protejarea minorilor de influenţa negativă a materialelor cu tentă sexuală. Informaţia sexuală afectează dezvoltarea şi formarea copiilor, de aceea este foarte important să avem instrumente legislative care să ofere o protecţie sigură viitoarei generaţii.

Mandatul de raportor în cadrul APCE este acordat unui delegat pentru 5 ani. Misiunea şi scopul principal a acestui rol este monitorizarea instituţiilor democratice.

Primul deputat moldovean care a fost numit în rolul de co-raportor este ex-deputatul comunist, Grigore Petrenco. Acesta a avut misiunea de monitorizare în Albania.

Amintim că până în prezent, în activitatea sa la APCE, Valeriu Ghileţchi a fost primul deputat moldovean care a fost ales în rol de raportor şi preşedinte de Comisie în două mandate consecutive la APCE.

Valeriu Ghilețchi este membrul delegației Parlamentului Republicii Moldova la APCE din partea Partidului Liberal Democrat din 25 ianuarie 2010, până în prezent, iar în mandatul trecut a fost membru supleant al delegației Moldovei în perioada 22 iunie 1998 – 23 martie 2011. Mai multe detalii despre activitatea deputatului moldovean la APCE, puteţi găsi pe pagina personală a lui Valeriu Ghileţchi, categoria APCE!

Articole asemănătoare

Close