Ce faci tu aici, Ilie?

Ce faci tu aici, Ilie?

Ce faci tu aici, Ilie?

1 Împărați 19:1-21

Deși este un pasaj bine cunoscut, ori de câte ori citesc istoria profetului Ilie sunt uimit de învățăturile pe care poți să le iei din viața acestui mare om al lui Dumnezeu. Ilie era nu doar un profet, el era un erou al credinței. Nimeni n-a făcut minunile pe care le-a făcut el. Nimeni n-a înviat pe cineva din morți până la Ilie. Nimeni, în afară de el, n-a avut curajul să-l înfrunte pe împăratul Ahab, pe soția sa Izabela, cât și pe cei 450 de prooroci ai lui Baal și 400 ai Astarteei. Și totuși, Ilie a fost un om ca și noi fiind supus acelorași slăbiciuni, înfrânt de îndoială și oboseală, frică și foame, descurajare și deprimare. Mă bucur că Biblia prezintă portretele eroilor săi așa cum ei sunt, fără ca să le retușeze. Pe vremurile când au fost scrise cărțile Sfintelor Scripturi programul ”photo shop” nu exista.

Aș vrea să ne uităm pe rând la patru persoane cheie din acest capitol, Ahab, Izabela, Ilie și Dumnezeu.

Ahab era sub o mare presiune după ce Ilie i-a ucis toți proorocii pe muntele Carmel. Neștiind ce să facă el se adresează după ajutor către Izabela. Nu-i nimic rău, ba chiar dimpotrivă este bine ca în momente de criză un soț să ceară sprijinul soției sale. Problema însă era în faptul că Izabela nu era o soție bună. Îmi place cum autorul cărții descrie căsătoria lui Ahab: Ahab, fiul lui Omri, a făcut rău înaintea Domnului, mai mult decât toți cei ce fuseseră înaintea lui. Și ca și cum ar fi fost puțin lucru pentru el să se dedea la păcatele lui Ieroboam, a mai luat de nevastă și pe Izabela…” (1Împ.16:30-31).

Izabela a luat situația sub controlul ei. Ea ca și cum i-ar fi spus lui Ahab, lasă că mă ocup eu de Ilie. Să vedem cine de data aceasta va ieși învingător. Este interesant că numele Izabela tradus înseamnă ”Cine este Domnul?”, iar Ilie înseamnă ”Domnul este Dumnezeul meu”. Așa dar, o avem pe Izabela împotriva lui Ilie sau altfel spus, celui care afirmă, că Domnul este Dumnezeul lui, îi este adresată întrebarea cine este Domnul tău?!

Izabela nu doar folosește cuvinte de amenințare, ci le pune într-un limbaj de parcă acest verdict ar veni din partea lui Dumnezeu. Uitați-vă spre exemplu la cuvintele pe care Dumnezeu le spune prin Moise lui Faraon: Dacă te mai ridici împotriva poporului meu… iată, mâine, la ceasul acesta, voi face să bată o piatră așa de mare…” (Ex.9:17-18). Este o intimidare și o amenințare clasică. A fost atât de bine formulată, încât Ilie, imediat cum a auzit aceste cuvinte, a rupt-o din loc ca să-și scape viața. El nu și-a dat seama că-i doar o simplă intimidare. Dacă Izabela nu s-ar fi temut de el, ea nu-i trimitea un sol, ci trimitea un grup de soldați fie ca să-l aresteze sau chiar să-l omoare. Fac aici o paranteză: mai târziu vom vedea un alt sol care vine la Ilie ca să-l îmbărbăteze. Prin urmare, diferența dintre solul Izabelei și solul Domnului este că unul vine să sperie, să intimideze și să amenințe, iar celălalt vine să mângâie, să hrănească și să îmbărbăteze. Un alt lucru care se vede aici, este că ceea ce seamănă omul, aceea va și secera. In capitolul următor vedem cum Ben-Hadad, împăratul Siriei vine către casa lui Ahab, inclusiv către soția lui cu aceeași amenințare: ”De aceea, voi trimite mâine, la ceasul acesta, pe slujitorii mei la tine…” (1Împ.20:6).

În acest context, ași vrea să vă amintesc de cuvintele remarcabile ale lui Isus: Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. …și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; Să învățam dar de la Isus și să fim întotdeauna solii lui Isus.

Înainte de a fi amenințat de Izabela, Ilie aleargă vreo 30 de km de la muntele Carmel până la Izreel, aproape cât este distanța unui maraton. Mai mult ca atât, el ajunge la Izreel înaintea lui Ahab, care mergea cu carul. Victoria de pe muntele Carmel l-a înaripat atât de mult încât nici carul împăratului nu putea să-l ajungă din urmă. În clipele acelea nu era nimeni mai puternic ca el în tot Israelul. Dar a fost de ajuns ca la urechile lui să ajungă cuvintele unei femei lipsită de orice scrupule morale ca bucuria și triumful lui Ilie să se transforme într-o întristare și un doliu.

De frică, a fugit din țară. Din Israel a plecat în Iuda. Mai mult ca atât, s-a dus în punctul cel mai de sud al împărăției lui Iuda, în Beer-Șeba. De fapt, s-a dus chiar mai departe de Beer-Șeba mergând o zi întreagă prin pustie. Biblia ne mai spune că el și-a lăsat slujitorul la Beer-Șeba. Oamenii descurajați sunt, de regulă, oameni singuratici. Trebuie să ținem cont de această tendință a naturii noastre umane. Atunci când suntem apăsați, de obicei vrem să fim singuri. Spre regret, acesta este cel mai rău lucru pe care îl putem face în asemenea situație. Nu uitați această lecție: sub ramurile disperării ale ienuperului din pustie este puțină umbră.

Cât n-ar fi de paradoxal, dar cel mai vulnerabil suntem în momentele când victoriile noastre încep să se transforme în amintiri frumoase. Alpiniștii știu că cel mai periculos lucru nu este să te urci pe munte, dar să te cobori de pe el. Victoria extraordinară de pe muntele Carmel, intrarea triumfală în Izreel înaintea împăratului explică foarte bine vulnerabilitatea lui Ilie. Energia sa fizică și emoțională era consumată. Trei ani și jumătate el a trăit ca un fugar. Era căutat și urmărit de toată securitatea împăratului, devenise dușmanul numărul unu al lui Ahab și a Izabelei. Ba dormea sub cerul liber în pustie, ba era adăpostit de o sărmană văduvă, care colac peste pupăză l-a învinuit că i-a omorât fiul.

Se părea că funia de care se ținea Ilie ajunsese la capăt. Este un proverb grecesc, care spune: ”vei rupe arcul, dacă îl vei ține tot timpul încordat.” Ilie era pe punctul de a-și rupe arcul. Incredibil, dar acest erou al credinței îi spune lui Dumnezeu: ”Destul! Acum, Doamne, ia-mi sufletul…” Autocompătimirea a pus stăpânire pe Ilie. Autocompătimirea este un sentiment destul de periculos. Acest sentiment cultivă în noi mentalitatea de victimă. De la autocompătimire trecem ușor la autovictimizare. Mai jos Ilie va spune: am rămas numai eu singur, și caută să-mi ia viața! Deși este foarte ciudat, există o plăcere în a-ți linge rănile. Pericolul este și mai mare, deoarece din această stare poți ajunge la suicid. Cât n-ar fi de straniu, dar Biblia ne spune că Ilie dorea să moară.

Un alt lucru interesant este că Ilie face referință la strămoșii săi: ” căci nu sunt mai bun decât părinții mei.” Dar cine i-a spus lui Ilie că el trebuie să fii mai bun decât părinții săi?! Cine i-a stabilit aceste standarde?! Fii ceea ce Dumnezeu vrea ca tu să fii. Lasă-L pe El să-ți stabilească standardele și să-ți călăuzească pașii. El niciodată nu-ți va dori răul, ci dimpotrivă te va iubi și-ți va purta de grijă.

Flămând, însetat și istovit de cale, Ilie adoarme sub ienuper cu un singur gând, ca să nu se mai trezească. Însă, iată că a fost trezit, dar nu de solul Izabelei, care i-a vestit moartea, ci de îngerul Domnului, care a venit să-i salveze viața. Ascultați cuvintele lui: "Scoală-te și mănâncă.” Nici o predică, nici o amenințare, nici un cuvânt de mustrare, nici măcar nu i-a zis să-ți fie rușine… Uite acolo pe pietre este o turtă proaspăt coaptă. Cine își mai amintește de hulubașii pe care ni-i cocea bunica când eram copii mici la țară, de mirosul ală de neuitat?! Imaginați-vă cum se simțea Ilie, ca după un stres infernal ca acesta să se trezească de mirosul unei turte coapte pe pietre?! După prima masă, Ilie se mai culcă odată. Apoi mai ia odată masă. Nu știm exact ce-a mâncat a doua oară, dar se pare că masă a fost mai bogată, poate a fost și o bucată de carne. Biblia ne spune că, cu puterea pe care i-a dat-o mâncarea aceasta, Ilie a mers 40 de zile și 40 de nopți.

Dumnezeu l-a trimis pe Ilie la muntele Horeb. În pustie, Dumnezeu nu i-a pus nici o întrebare, dar când a ajuns la munte l-a întrebat: Ce faci tu aici, Ilie? Pe de-o parte, Dumnezeu parcă i-ar spune lui Ilie că de fapt El l-a adus aici. Pe de altă parte, Dumnezeu parcă vrea să audă de la Ilie ce are de gând el să facă mai departe. În al treilea rând, vedem că și pe muntele Domnului noi avem tendința să ne ascundem în peșteri. La întrebarea pusă de Dumnezeu, Ilie spune o poezie pe care a alcătuit-o fie în pustie, fie de-a lungul acestor ani. În anii aceștia de singurătate lui Ilie i s-a creat impresia că el este singurul credincios, singura voce din partea lui Dumnezeu. Tot ce-a reținut el din lucrarea sa, este că el a fost plin de râvnă pentru Domnul. Spre marea noastră bucurie, Dumnezeu nici de data aceasta nu-i ține lecții de morală lui Ilie. El îi spune: ”Ieși și stai pe munte înaintea Domnului!” Este cam întuneric în peșteră, ar trebui să ieși un pic la lumină, Ilie. Lasă toate gândurile întunecate, ieși afară din peșteră și îndreaptă-ți privirea spre mine. Descrierea felului în care Domnul s-a arătat lui Ilie este extraordinară. Biblia spune că înaintea Domnului a trecut un vânt tare și puternic, după vânt a venit un cutremur de pământ, după cutremur a venit un foc, dar Domnul nu era în nici unul din aceste fenomene pline de putere. Dacă citim cu atenție, vom vedea că Ilie până la venirea susurului blând și subțire nici n-a ieșit din peșteră. Prin urmare, nu fenomenele spectaculoase, tunetele și fulgerele, minunile și semnele l-au scos din depresie, ci un susur blând și subțire. Aceasta istorie este un mesaj foarte puternic pentru cei care azi pun un accent exagerat pe experiențe și revelații deosebite. (Vedeți niste concluzii relevante pe care le-am primit în timp ce pregăteam mesajul pe Barzilai-en-Dan.

Iată-l pe Ilie la gura peșterii cu fața acoperită de mantaua sa arsă de soare, pătată și roasă de locurile pustii prin care s-a adăpostit, spălată de ploaie și uscată de vânt. Stând așa Ilie aude a doua oară aceeași întrebare: ”Ce faci tu aici, Ilie?” Vedem cum Dumnezeu îi mai oferă o șansă de reabilitare lui Ilie. El, însă repetă din nou poezia pe care i-a mai spus-o odată lui Dumnezeu. Cât de mult ne asemănăm și noi cu Ilie. De câte ori rugăciunile noastre sunt ca o poezie pe care o repetăm din nou și din nou. Răspunsul lui Dumnezeu este extraordinar: ”Du-te, întoarce-te pe drumul tău…” Întrebarea adresată mai sus de Dumnezeu este plină de semnificație existențială. Este o întrebare pe care trebuie sa ni-o punem frecvent în viață, La fel sunt și cuvintele pe care Dumnezeu i le adresează lui Ilie. El îl trimite pe drumul său, de unde putem trage concluzia ca fiecare are un drum sau o misiune specială.

Cu alte cuvinte, Dumnezeu îi spune lui Ilie că misiunea lui nu s-a încheiat, ea continuă. Sunt lucruri pe care el trebuie să le facă, pentru că ele, la rândul lor, fac parte din planurile lui Dumnezeu atât pentru Israel, cât și pentru popoarele din jur. Chiar dacă suna straniu ca Ilie trebuie să-l ungă pe împăratul Siriei, care era un dușman al Israelului, Dumnezeu în providența Sa divină avea un plan cu poporul Său și Hazael făcea parte din acest plan. Vedem că deciziile cu caracter politic, au fost totdeauna decizii grele și complicate. Domnul, printre altele, îi mai spune că sunt încă vreo șapte mii, care de asemenea și-au păstrat credincioșia. Un alt lucru important este că Dumnezeu i-a dat lui Ilie pe Elisei, care i-a fost nu doar o slugă, ci un coleg și un prieten, un profet, peste care el, într-o zi, își va arunca definitiv mantaua sa renumită. Așa dar, prin toate aceste încercări, Ilie a învățat să-și ațintească din nou privirea asupra Domnului Dumnezeului său, așa cum era de fapt și semnificația numele său…

13 noiembrie, 2011

Articole asemănătoare

Close