Deputatul Valeriu Ghilețchi s-a implicat în mod indirect în investigarea furtului miliardului. Cel puțin, el a încercat să facă lumină asupra unor lucruri, în opinia sa, eronate care au apărut în presa de la Chișinău. ...
Deputatul Valeriu Ghilețchi s-a implicat în mod indirect în investigarea furtului miliardului. Cel puțin, el a încercat să facă lumină asupra unor lucruri, în opinia sa, eronate care au apărut în presa de la Chișinău. ...
Scrutinul prezidențial din toamna acestui an va fi unul dur, candidații fiind gata să meargă pe cadavre, doar ca să obțină fotoliul de președinte. Deputatul Valeriu Ghilețchi, cel care și-a anunțat intenția de a candida ...
Deputatul în Parlamentul Republicii Moldova, Valeriu Ghilețchi, a arătat într-o analiză ce constă din trei puncte cum investigarea ”furtului miliardului” ar putea fi transformată într-o simplă reglare de conturi, fără ...
O dezbatere pe marginea Moțiunii de Cenzură înaintată de PSRM împotriva Guvernului Filip, la jumătate de an de la învestirea în funcție a acestui executiv. Alături de colegii mei: Sergiu Sîrbu (PD) și Vasile Bolea (PSRM) ...
2 Petru 1 19. Şi avem cuvântul prorociei făcut şi mai tare; la care bine faceţi că luaţi aminte, ca la o lumină care străluceşte într-un loc întunecos, până se va crăpa de ziuă şi va răsări luceafărul de dimineaţă în ...
Cea de-a 56-a aniversare marcată la "Bună Dimineaţa". Este prima dată când sunt invitat la matinalul de la postul public Moldova 1. Mulţumesc autorului rubricii "Confidenţe" pentru invitaţie şi discuţia de suflet. ...