28 aprilie 2013
Biserica ”Isus Salvatorul”
Matei 21:1-10 , Zaharia 9:9
"Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe."
Astăzi sărbătorim intrarea triumfală a lui Isus în Ierusalim sau cum se mai spune în popor Sărbătoarea Floriilor. Doresc să vă adresez cu această ocazie calde felicitări, multă pace și sănătate, bucurie și fericire. Aceasta este duminica care a marcat sfârșitul lucrării publice a lui Isus și începutul săptămânii Patimilor. Peste cinci zile El va fi arestat, condamnat și crucificat pe un deal nu departe de Ierusalim. Dar, peste încă trei zile, El va învia ieșind triumfător și biruitor de asupra morții odată și pentru totdeauna. Deoarece ultima săptămână din viața lui Isus este plină de evenimente, autorii celor patru evanghelii acordă mai mult de o treime din conținutul narațiunii lor acestei săptămâni. Evanghelistul Matei dedică acestor evenimente 8 capitole din 28, iar Ioan 10 din 21. Pe lângă evenimentele care au avut loc în acele zile, ultima săptămână mai este marcată și de o serie de întrebări importante.
”Cine este acesta?” – se întrebau locuitorii Ierusalimului în acea zi de duminică. Cu o mie de ani înaintea lor, David se întreba în Psalmul 24, ”Cine este acest Împărat al slavei?” Haideți, în această zi de sărbătoare, la începutul unei săptămâni speciale să ne întrebăm și noi, ”Cine este acest Împărat?”
Deși întrebarea din versetul zece ”Cine este acesta?” pare a fi una retorică, în realitate era o întrebare care îi frământa pe locuitorii Ierusalimului. Dacă ne uităm cu atenție la această narațiune, vom vedea că evanghelistul Matei vorbește despre două categorii de oameni. În prima categorie erau noroadele care au intrat cu Isus în Ierusalim. Ei erau cei care strigau: ”Osana Fiul lui David! Binecuvântat este Cel ce vine în Numele Domnului!” Ei își așterneau hainele pe drum, tăiau ramuri de finic și le puneau pe drum. (Cuvântul mai modern și mai corect în limba română ar fi ramuri de palmier sau de curmal. De la ramuri de palmier vine și denumirea sărbătorii în limba engleză: Palm Sunday. În limba rusă, denumirea sărbătorii vine de la ramurile de salcie și-i spune: Вербное Воскресение.)
A doua categorie sunt locuitorii Ierusalimului. Cu toate că, de regulă, cei din capitală sunt mai informați decât cei din provincie, totuși ei sunt mirați de ceea ce se întâmplă și se întreabă ”Cine este acesta?” Cine este acesta care a pus toată cetatea în mișcare?! Cine este acesta care i-a făcut pe orbii care au venit la Templu să vadă, iar pe șchiopi să umble? Este interesantă această remarcă a lui Matei, ”Niște orbi și șchiopi au venit la El în Templu, și El i-a vindecat.” Este un contrast cu versetul următor care se referă la preoții cei mai de seamă și la cărturarii Templului. Unii sunt orbi și ologi fizic, alții, însă, sunt ologi și orbi spiritual. Care stare este mai gravă?! Un om zicea că s-a dus la Biserică și i s-a plâns lui Dumnezeu că n-are încălțăminte și că Dumnezeu nu-i poartă de grijă, dar s-a simțit așa de rușinat când ieșind de la Biserică a văzut la colțul străzii un cerșetor care n-avea picioare.
Aș vrea să revenim la întrebarea locuitorilor Ierusalimului. Și pentru a răspunde la ea aș vrea să ne uităm la textul din cartea profetului Zaharia, text citat de Domnul Isus în timp ce intra în Ierusalim. ”Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit și biruitor, smerit și călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgărițe.” (Zah.9:9)
1. Un Împărat drept
El este neprihănit, adică drept, spune profetul Zaharia. Într-o lume dominată de nedreptate și fărădelege oamenii, întotdeauna, și-au dorit un împărat care să conducă și să judece cu dreptate. Nevoia de a instaura dreptatea în capul unghiului trece ca un fir roșu prin toată istoria omenirii și transcende orice barieră etnică și geografică, politică și economică, socială și culturală. Chiar dacă de la naștere, omul are o înclinație inerentă spre rău, el, totuși, este într-o permanentă căutare a dreptății. Prin venirea Sa pe pământ, Isus a împlinit această așteptare mesianică de veacuri.
Uitați-vă cum scria profetul Isaia despre venirea Lui: ”Căci apăsarea va înceta, pustiirea se va sfârși, cel ce calcă țara în picioare va peri. Și atunci un scaun de domnie se va întări prin îndurare; și se va vedea șezând cu credincioșie, în casa lui David, un judecător, prieten al dreptului și plin de râvnă pentru dreptate.” (Isaia 16:4-5)
Așa dar, Isus a venit ca un Împărat neprihănit, adică ca un Împărat drept și plin de râvnă pentru dreptate.
2. Un Împărat victorios
Pe lângă faptul că Isus este un Împărat drept, El mai este și un împărat biruitor. Evident, că apare întrebarea despre care victorie sau victorii este vorba? In limba rusă versetul nouă din cartea Zaharia sună puțin altfel: ”Царь твой грядет к тебе, праведный и спасающий, кроткий сидящий на ослице и на молодом осле.” Ideea sugerată de versiunea rusă este că Isus este victorios prin mântuirea pe care ne-a adus-o. Pe parcursul ultimei săptămâni, El a s-a confruntat cu o mulțime de provocări, a fost atacat de dușmani, a fost trădat de unul din ucenicii Săi, iar ceilalți ucenici, unul câte unul, s-au lepădat de El, trei din cei mai apropiați ucenici trăgeau un pui de somn în timp ce El transpira sânge în grădina Ghetsimani, a fost judecat, a fost chinuit și umilit în public, a fost condamnat la moarte și a murit pe o cruce între doi tâlhari.
Dar a treia zi, așa cum spune cântarea, cu moartea pe moarte călcând a ieșit biruitor de asupra morții. Astfel, vorba ap. Pavel, moartea a fost înghițită de biruință. Isus a învins moartea, El a făcut de ocară domniile și stăpânirile întunericului ieșind biruitor deasupra lor prin cruce. Prin această victorie ne-a asigurat nouă viață veșnică și biruință asupra morții. Iată cum scrie Pavel credincioșilor din Corint: ”Unde îți este biruința, moarte? Unde îți este boldul, moarte? Mulțumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruința prin Domnul nostru Isus Hristos!” (1Cor.15:55, 57).
La originea sa cuvântul Osana nu era un cuvânt de laudă și exclamare, ci era un cuvânt de rugăciune, Doamne ajută, Doamne dă izbândă (Ps. 118:25). Sau cu alte cuvinte ar fi Doamne mântuiește-ne! El ne-a mântuit biruind păcatul și moartea.
3.Un Împărat blând
Deși în traducerea lui Dumitru Cornilescu avem cuvântul ”smerit”, o traducere mai corectă ar fi ”blând”. Spre deosebire de alți împărați care intrau triumfal în capitalele lor pe cai sau în care de război, Isus a intrat călare pe un măgăruș. Prin venirea Sa, El anunța că le aduce pace și doar pace. Când s-a rugat pentru Ierusalim, El a rostit următoarele cuvinte: ”Dacă ai fi cunoscut și tu, măcar în această zi, lucrurile, care puteau să-ți dea pacea!” (Luca 19:42).
Cartea 1 Împărați spune: ”au pus pe Solomon călare pe catârul împăratului David și l-au adus la Ghihon.” (1Imp. 1:38). Asemenea lui Solomon, Isus a venit ca un împărat al păcii. A fi blând nu înseamnă a fi slab. A fi blând înseamnă să-ți controlezi puterea și s-o aplici cu mare grijă și atenție. În Isus vedem o îmbinare extraordinară a omnipotenței și a blândeții. El nu este un despot crud și nemilos, ci un rege plin de milă și îndurare, dar totuși este Unul care are putere să nimicească carurile și arcurile de război ca să aducă pacea.
Frați și surori, dacă suntem supușii acestui Împărat blând, atunci, vorba lui Pavel: ”Blândețea voastră să fie cunoscută de toți oamenii.” (Fil.4:5). Blândețea noastră trebuie să fie cunoscută de toți oamenii.
4. Împăratul Slavei
Cu o săptămână înainte de Paști, la Templu se citea Psalmul 24, un psalm al lui David scris cu ocazia aducerii chivotului la Ierusalim. Cu timpul aceste psalm devine un psalm mesianic care se cânta la Templu în ajunul de Paști, deoarece se considera ca Mesia trebuie să vină la sărbătoarea Paștelui.
În psalmul 24 David pune această întrebare, pe care am menționat-o la început: ”Cine este acest Împărat al slavei?” Pentru David, Domnul era Împăratul Slavei. Laudele care au fost aduse lui Isus în această zi demonstrau odată în plus că El este Împăratul slavei! Lui i se cuvine toată cinstea și închinarea noastră!
Scena din Psalmul 24, o vreme, a fost ca un protocol pentru regii englezi. Când regele se apropia de poarta cetății, un herald striga: deschideți poarta! Iar de dincolo de poartă cineva întreba: cine este acolo? Și heraldul anunța: este măria sa regele Angliei! Poarta se deschidea și toată mulțimea izbucnea în strigăte de laudă și bucurie.
5. Împăratul Universului
Isus este Împăratul întregului Univers. Dacă ne uităm cum se începe Psalmul 24, vom vedea următoarele cuvinte: ”Al Domnului este pământul cu tot ce este pe el, lumea și cei ce o locuiesc!” Iar profetul Zaharia spune: ”El va stăpâni de la o mare la cealaltă, și de la râu până la marginile pământului.”
Dacă mai adăugăm la aceste cuvinte și cuvintele spuse de Isus înainte de înălțare: ”Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ.” , atunci putem afirma cu toată certitudinea că El este Împăratul întregului univers și nu este alt Împărat în afară de El.
Aproape trei ani de zile Moldova n-a avut președinte, mai bine de o lună nu avem Prim-ministru, iar de săptămâna trecută nu mai avem nici președinte de Parlament. Totul se ține pe interimat. Ai impresia că întreaga țară este o țară interimară. În realitate, orice putere pe pământ este interimară și temporară. Puterea absolută o deține doar Dumnezeu. Ce încurajare și bucurie să știi în asemenea vremuri că indiferent de modul cum va evolua criza în țară, noi avem un Împărat care este drept, victorios și mântuitor, blând și smerit, Împărat al slavei și al întregului univers!
În încheiere, aș vrea să mai adaug un gând. Reflectând asupra celor întâmplate acum două mii de ani, vedem că lumea nu s-a schimbat de loc. Evenimentele care au avut loc în ziua de Florii sunt total opuse celor care au avut loc pe parcursul săptămânii. În zilele de duminică ne ducem la Biserică, ne închinăm lui Dumnezeu, ne îmbrățișăm, ne sărutăm, ne urăm de bine, triumfăm și radiem de bucurie de parcă am fi îngeri de lumină. Între duminici, însă, suntem total diferiți. Uităm de Biserică, ne îndepărtăm de Dumnezeu, ne îmbrâncim, ne suspectăm, ne urâm de moarte, ne trădăm, suntem plini de răutate, gata să ne omorâm unii pe alții de parcă am fi îngeri ai întunericului. Haideți să încercăm, între aceste două duminici, să trăim tot așa de frumos cum o vom face și în zilele de sărbătoare care ne stau în față!