Foto: Victor Malimon
Cu ajutoare la Ţiganca
Misiunea „Tabea” s-a oferit să-i ajute pe sinistraţi cu un tir de ajutoare umanitare primite din Germania şi Finlanda. Iniţial ajutoarele au fost planificate pentru cele patru sate din raionul Hînceşti, dar după ce-am luat legătura cu consilierul Primului Ministru pe probleme sociale, dl Iurie Bucinschi, am decis să le ducem la Ţiganca. Cu două zile în urmă a cedat un dig din preajma satului Goteşti şi în rezultat au fost inundate cateva case în satul Ghioltosu din comuna Ţiganca, iar alte câteva zeci de case sunt sub pericol de inundaţie. De aceea, au fost evacuate în jur de 50 de familii din aceste sate.
La Cantemir, poliţia a blocat drumul, deoarece şoseaua Cantemir-Cahul era inundată pe porţiunea dintre satele Ghilotosu şi Goteşti. Le-am explicat că ducem ajutoare la Ţiganca şi ne-au permis să trecem. Când am ajuns în sat, la prima vedere, nu era nimic grav, dar după ce am văzut sute de carabineri şi militari dislocaţi în corturi în curtea şcolii, mi-am dat seama că situaţia nu-i simplă de loc. Primarul comunei Ţiganca, dl Petru Handrabura, ne-a primit cu bine, dar ne-a spus că pe moment este mai mult îngrijorat de pericolul care planează asupra comunei, decât de ajutoare. Totuşi, a fost foarte receptiv şi a organizat imediat un depozit unde am descărcat ajutoarele.
În timp ce carabinerii descărcau ajutoarele, am mers cu primarul la locul unde era blocată şoseaua. Am rămas impresionat de modul în care a fost organizat construirea digului. Foarte multă tehnică şi mulţi oameni erau mobilizaţi la lucru. Ne-am urcat pe damba pe unde trece calea ferată şi am rămas uimiţi de marea imensă de apă care se acumulase acolo. Şi când te gandeşti, zice primarul, că ieri la ora opt dimineaţa, acolo creştea lucernă şi porumb. Cât de repede se poate schimba o situaţie, aparent, stabilă şi sigură...
Am revenit la depozit unde toate ajutoarele erau recepţionate şi luate la evidenţă cu mare grijă. I-am servit pe carabineri cu biscuiţi, iar dna care recepţiona ajutoarele a rugat să i se spună exact câte cutii de biscuiţi s-au mâncat. Ne-a mărturisit că primea ajutoare umanitare pentru prima oară. În timp ce descărcam, a venit o maşină cu făină din partea Mişcării Acţiunea Europeană însoţită de dnii Iurie Colesnic şi Anatol Petrenco. Ne-am salutat prietenos, apoi m-au rugat să facem o poză împreună. Văzând maşina noastră cu numere nemţeşti, au glumit zicând că maşina lor tot este cu numere străine, deoarece avea numere de Transnistria.
Înainte de a pleca, am trecut pe la şcoală, unde era sediul staffului. Am schimbat câteva vorbe cu dl Bucinschi, din care am înţeles că în utimele săptămâni este mereu întro stare de alertă maximă şi este destul de epuizat. Ascultându-l, mi s-a făcut de ruşine de persoanele care acuză Guvernul că nu face nimic. Este cu adevărat o mobilizare înaltă şi o dedicare plină de sacrificiu din parte celor care se află pe linia întâi în lupta cu apele... Dumnezeu să-i păzească pe toţi cei care se află în zonă şi să-i răsplătească pe cei care se implică acordând o mână de ajutor.