„În seara aceleiaş zile, cea dintâi a săptămânii, pe când uşile locului unde erau adunaţi ucenicii erau încuiate, de frica iudeilor, a venit Isus, a stătut în mijlocul lor, şi le-a zis „Pace vouă!” (Ioan 20:19).
Trăim într-o lume care se află în întuneric şi zace în cel rău. De aceea, nu-i de mirare că lumea noastră, aproape în fiecare zi, este zguduită de războaie şi veşti de războaie, incendii şi inundaţii, cutremure de pământ şi multe alte nenorociri. Cu durere în suflet, recunoaştem că şi ultimele evenimente din ţara noastră ne-au adus multă nelinişte şi îngrijorare. Chiar dacă ne vine greu în aceste zile, credem că, acum mai mult ca oricând, trebuie să ne aţintim privirile la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre. Uneori se crează impresia că viaţa este ca ziua de vineri, în care a fost răstignit Isus. În jur vezi numai ură şi invidie, nedreptate şi fărădelege, răutate şi răzbunare, mulţimi înfuriate şi însetate de sânge. Să nu uităm însă, că după ziua de vineri, în care ucenicilor li se părea că Domnul a murit şi nu mai exista speranţă, a venit totuşi Ziua Învierii, zi în care Isus le-a întors pacea, credinţa, nădejdea şi dragostea.
Haideţi, în aceste zile, să ne rugăm mai mult. Să ne rugăm unii pentru alţii, aşa cum Isus s-a rugat pentru ucenici ca să nu li se piardă credinţa lor. Să ne rugăm pentru autorităţi ca Dumnezeu să le dea înţelepciune şi voinţă penru a lua decizii care să ne aducă o viaţa paşnică şi liniştită. Să ne rugăm pentru cei care au provocat dezordinea şi violenţa, aşa cum s-a rugat Isus pe cruce zicând: „Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac!” Să ne rugăm pentru pacea despre care a vorbit Isus când le-a zis ucenicilor: „Vă las pacea, va dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte.”
Haideţi, de asemenea, să ne bucurăm în această zi, aşa cum s-au bucurat femeile care veniseră la mormânt şi l-au auzit pe Isus zicându-le: „Bucuraţi-vă!” Ziua învierii este o zi a biruinţei, pentru că moartea a fost înghiţită de biruinţă, spune apostolul Pavel. De aceea, să ne bucurăm şi să ne veselim în ea. Dorim în aceste zile de sărbătoare ca inimile să fie inundate din plin de har şi pace, credinţă şi dragoste, bucurie şi speranţă.
Hristos a înviat!!!