Întrebări și Răspunsuri (4)

Întrebări și Răspunsuri (4)

(Continuam discuția cu cititorii sitului www.moldovacrestina.net - partea 4)

Cum vă simţiţi ca episcop al Uniunii Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova în contextul informaţiei ”că Partidul Liberal Democrat din Moldova promovează pe listele sale cel puţin doi membri ai Lojei masonice, Vladimir Filat şi Călin Vieru? Anterior, în Parlament, a fost declarat despre apartenenţa la Masonerie a preşedintelui AMN, Serafim Urechean, şi prim-adjunctul acestuia, Veaceslav Untilă.

Eu deja am răspuns la această întrebare pe acest portal. De aceea, va rog să mergeţi la răspunsurile candidatului Valeriu Ghiletchi (partea III) şi citiţi răspunsul meu din 12 martie. Ce-aş mai putea să adaug este că, dacă ţinem cont de Consituţia Republicii Moldova care spune expres că „asociaţiile secrete sunt interzise”, atunci să ne întrebăm, cum aceşti lideri politici, care printre altele sunt din opoziţie, pot face parte din organizaţii secrete periculoase pentru societate fără ca să fie traşi la răspundere?! Oare nu se vede clar că aceste învinuiri au o conotaţie pur electorală şi urmăresc denigrarea oponenţilor?!

Dvs. credeţi că Moldova va avea un viitor strălucit ca şi ţară independentă, tinad cont de situaţia geopolitică din zonă?

Consider că este prea târziu, după 18 ani de independenţă, să punem astăzi în discuţie problema independenţii Republicii Moldova. Eu cred că Moldova va avea un viitor, nu neapărat unul strălucit, dar unul plin de nădejde, dacă va şti cum să gestioneze atât independenţa, cât şi poziţionarea strategică faţă de ţările vecine.

Dacă da, atunci cum credeţi că va atinge acest viitor strălucit, fără sau cu susţinerea vecinilor apropiaţi sau mai îndepărtaţi?

Fără susţinerea vecinilor sau, cel puţin, fără a avea o bună înţelegere cu vecinii nu se poate vorbi despre un viitor strălucit. Nu este, însă, mai puţin important poziţionarea corectă în contextul geopolitic din zonă. Consider că relaţiile cu ţările din Uniunea Europeană, în special România, trebuie să fie prioritare. De asemenea, trebuie să avem relaţii foarte bune cu SUA. Dacă ne uităm la răsărit, atunci trebuie să acordăm mai întâi atenţie relaţiilor cu Ucraina şi apoi cu Rusia. Nu cred că Rusia poate deveni un partener strategic al Moldovei având în vedere perspectiva unui viitor european, dar nici nu cred că vom avea de câştigat dacă relaţiile noastre cu Rusia vor fi ostile.

Domnule Valeriu, sunteţi un creştin ortodox?

Sunt un creştin evanghelic baptist. Uniunea Bisericilor Creştine Evanghelice Baptiste din Moldova, pe care am condus-o până în prezent, este un cult creştin, care a sărbătorit anul trecut 100 de ani de la înfiinţarea primei Biserici Baptiste din Moldova, şi face parte din Federaţia Baptistă Europeană şi Alianţa Mondială Baptistă, care întruneşte în jur de 100 de milioane de credincioşi şi care va sărbători anul acesta 400 de ani de la înfiinţarea primei Biserici Baptiste din lume. Uniunea BCEB are relaţii foarte bune cu alte culte evanghelice din ţară şi de peste hotare. De asemenea, am încercat să păstrăm o comunicare bună atât cu Biserica Ortodoxă, cât şi cu alte culte recunoscute pe teritoriul Republicii Moldova.

Frate Valeriu, de ce tocmai al 11-lea pe lista PLDM? Cred că nici Vlad Filat, preşedintele partidului, dacă ar candida ca independent nu s-ar fi bucurat de aşa o susţinere ca Dvoastra?

Eu am acceptat să fiu plasat pe locul 11 pentru că l-am considerat un loc de trecere în Parlament. Pentru mine mai mult contează rezultatul deacât locul. Consider că întâietatea trebuie să se manifeste într-un alt mod. Isus spunea întro pildă: „când eşti poftit, du-te şi aşează-te în locul de pe urmă, pentru ca, atunci când va veni cel ce te-a poftit, să-ţi zică: „Prietene, mută-te mai sus.” Lucrul acesta îţi va face cinste înaintea tuturor celor ce vor fi la masă cu tine.” (Luca 14:10).

Faptul că acum PLDM-ul zice că are o doctrină popular europeană NICIDECUM nu înseamnă că nu va adopta legi liberale (dovada este lista candidaţilor). Şi interesant, în UE, PLDM-ul are relaţii cu partide liberale sau cu partide populare?

Afirmaţia atât de răspicată precum că PLDM-ul, cu toate că are o doctrină popular europeană, „NICIDECUM” nu înseamnă că nu va adopta legi liberale, mi se pare foarte tendenţioasă şi chiar reavoitoare. Orice nu s-ar spune, dar doctrina PLDM este făcută cunoscută public şi pentru orice partid politic care vrea să aibă un viitor contează foarte mult în ce măsură el va fi fidel programului şi doctrinei sale. Aceasta se referă şi la declaraţia privind proiectul de lege cu privire la non discriminare. Nu ştiu ce aveţi în vedere când vă referiţi la lista candidaţilor. În afară de dl Filat şi mine, nu cunosc pe cineva din această listă, care să fi fost anterior în Parlament. Poziţia mea a fost totdeauna foarte conservatoare, iar în ceea ce priveşte poziţia dlui Filat nu cunosc ca dumnealui să fi sprijinit vreo lege cu caracter imoral. Ceea ce mi se pare imoral în acest caz, este să condamni pe cineva înainte ca acesta să fi comis vreo încălcare de lege. Nu cunosc care sunt relaţiile PLDM cu partidele politice din UE. Din câte ştiu, PLDM nu are încă o afiliere şi recunoaştere internaţională, dar mi se pare firesc ca, în baza doctrinei, să adere la partidele populare europene (PPE).

Daca Domnul Isus ar fi în situaţia în care aţi fost Dumneavoastră, cind aţi ales între slujirea în politică si slujirea Bisericii, ce ar fi ales?

Cred c-ar fi ales, aşa cum s-a rugat şi în Ghetsimani, să facă „voia Tatălui”. În alt loc El zice: „Iată-mă, vin să fac voia Ta, Dumnezeule.” Dumnezeu Tatăl şi astăzi îşi face cunoscută voia Sa copiilor Săi. La fel ca şi chemarea de a-L sluji, voia Lui este unică, individuală şi personală pentru fiecare credincios. Petru îl vede pe Ioan şi-L întreabă pe Isus: „Doamne, dar cu acesta ce va fi?” „Ce-ţi pasă ţie? Tu vino după Mine!”, i-a răspuns Isus. Să faci voia Tatălui nu înseamnă să fii toată viaţa episcop, ci să faci ceea ce crezi ca Tata îţi cere să faci şi să te duci acolo unde El te trimite să te duci. Isus vorbeşte despre Templu ca despre „Casa lui Dumnezeu” şi, totuşi, cea mai mare parte a lucrări Sale a fost în afara Templului. Dar aceasta nu înseamnă că Isus n-a slujit lui Dumnezeu şi poporului Său.

Ştiind că numărul Baptiştilor din Moldova în fiecare an este într-o descreştere masivă credeţi că trecerea Dumneavoastră în parlament ar stopa aceasta descreştere? Sau lucrarea aceasta o lăsaţi pe umerii altora?

În primul rând, numărul baptiştilor nu este, aşa cum afirmaţi, într-o descreştere masivă, ci dimpotrivă, anul acesta, am înregistrat o mică creştere în comparaţie cu anul trecut. Tendinţa de descreştere, care s-a atestat în ultimii ani, se datorează în mare parte emigrării şi scăderii între credincioşi a zelului de evanghelizare. Dorinţa şi rugăciunea mea este ca prin activitatea parlamentară să pot contribui atât la bunăstarea materială a ţarii, ceea ce cred c-ar duce la micşorarea valului de emigrare, cât şi la bunăstarea spirituală, ceea ce-ar oferi un cadru mai prielnic pentru răspândirea Evangheliei.

În slujirea de episcop aţi fost ales de către toţi pastorii baptişti din Moldova. Cind aţi decis să lăsaţi slujirea de episcop v-aţi consultat cu TOŢI pastorii sau numai de un mic grup care va susţin?

Cred c-ar fi mai corect să spun c-am fost ales de către delegaţii Congresului Uniunii, iar mandatul, care mi-a fost dat, expiră anul acesta. Conform statutului Uniunii, votat de asemenea de către delegaţii Congresului, inclusiv de pastorii bisericilor noastre, nu mai pot fi reales pentru al treilea mandat. TOTI pastorii ştiu despre acest lucru, de aceea n-am considerat că este necesar să-i consult în această problemă. Ce-am făcut, însă, este că le-am împărtăşit tuturor pastorilor chemarea, pe care cred că mi-a dat-o Dumnezeu, ca să-L slujesc pe El şi poporul Lui într-o nouă capacitate. Din ceea ce-am văzut la aceste întâlniri, majoritatea fraţilor m-au încurajat şi m-au susţinut în decizia pe care am luat-o.

Când Pavel vorbeşte despre chemarea sa în epistola către Galateni, el zice: „când Dumnezeu m-a chemat prin harul Său ca să-L vestesc între Neamuri, n-am întrebat pe nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei ce au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc...” Referindu-se, mai târziu, la reacţia apostolilor, el scrie: „şi când au cunoscut harul, care-mi fusese dat, Iacov, Chifa şi Ioan, care sunt priviţi ca stâlpi, mi-au dat mie şi lui Barnaba mâna dreaptă de însoţire ca să mergem să propovăduim: noi la Neamuri, iar ei la cei tăiaţi împrejur.”

Close