Învierea – O Veste Bună Pentru Cei Ce Plâng

Învierea – O Veste Bună Pentru Cei Ce Plâng

Învierea – O Veste Bună Pentru Cei Ce Plâng

Ioan 20:11-18

Anul trecut la Paști, dacă vă mai amintiți, am predicat din primele zece versete ale acestui capitol din Evanghelia după Ioan, iar mesajul a fost inspirat de verbul a alerga și era întitulat: Alergarea spre mormânt. De data aceasta, predica va fi bazată pe următoarele opt versete, iar cuvântul cheie este verbul a plânge, de unde vine și titulul mesajului: Învierea - o veste bună pentru cei ce plâng.

De ce-a plâns Maria? De ce plâng oamenii? De ce plângem noi? Nu cred că este cineva pe pământ care să nu fi plâns măcar odată în viață. Dacă însăși Isus a plâns, atunci cu siguranță avem și noi parte de lacrimi. Deși lacrimile nu sunt rele în sine, pentru că ele, de fapt, sunt un mijloc pus în noi de Dumnezeu, prin care putem să ne exprimăm sentimentele care ne apasă, totuși ele denotă anumite probleme cu care ne confruntăm în viață. Printre acestea cele mai des întâlnite sunt durerea, despărțirea, disperarea, singurătatea, necazul, nedreptatea, moartea celor dragi. Chiar dacă deseori noi încercăm să ascundem lacrimile sau mușcăm buzele până la sânge ca să nu răbufnim în plâns, inima noastră este frântă de durere și sufletul este cuprins de hohote de plâns. Iată de ce mi se pare atât de semnificativ faptul că prima arătare a lui Isus după înviere este în fața unei persoane care plânge.

Pasajul începe printr-un contrast. Petru și Ioan s-au întors acasă, dar Maria ședea lângă mormânt. Nu este greu să ne imaginăm povară emoțională enormă pe care a trăit-o Maria în acele zile de Paști. Isus i-a schimbat viața, a eliberat-o de posesie demonică, a vindecat-o și, ce-i mai important, i-a dat sens vieții. De aceea, pentru ea viața fără Isus era de neimaginat. Spuneam anul trecut că alergarea lui Petru și a lui Ioan la mormântul lui Isus ne sugerează că viața este, de fapt, o alergare spre mormânt. Mai devreme sau mai târziu, acolo ajunge fiecare din noi. Un lucru, însă, este să fii îngropat în mormânt, și cu totul altceva este să stai lângă mormântul celei mai dragi persoane.

În același timp, cel mai straniu lucru este că Maria plângea nu pentru că Isus a murit, ci pentru că dispăruse trupul Lui. Când în zorii zilei ea a venit la mormânt și a văzut că piatra fusese dată la o parte, a alergat imediat la Petru și Ioan spunându-le: Au luat pe Domnul din mormânt și nu unde L-au pus. Acum fiind singură, ea a decis să se mai uite odată în mormânt. S-o fi gândit plângând, cum și noi deseori ne gândim, poate mi s-a părut, poate este totuși acolo, poate nu-i adevărat... Este interesant că în mormânt, în locul unde a fost culcat trupul lui Isus, Maria vede doi îngeri, unul la cap și altul la picioare. Ea știa exact unde a fost pus trupul lui Isus. Aș vrea să fac o mică paranteză aici, providența face ca Isus să fie răstignit între doi tâlhari, dar înmormântat între doi îngeri.

Când a dat cu ochii de îngeri, ei au întrebat-o: pentru ce plângi? Și ea le spune același lucru pe care l-a spus și ucenicilor: au luat pe Domnul meu și nu știu unde L-au pus. Din perspectiva cerului plânsul acesta, ca de altfel și majoritatea plânsetelor noastre, era lipsit de orice sens. Faptul că trupul lipsea din mormânt, pentru cer însemna cea mai mare bucurie cauzată de cea mai mare victorie obținută vre-odată în univers. Pentru Maria, însă, aceasta era cea mai mare pierdere.

Deși în relatarea lui Ioan, spre deosebire de alte evanghelii, îngerii nu-i spun nimic Mariei, se pare totuși că ei i-ar fi făcut un semn, lucru care-o face pe Maria să se întoarcă spre Isus, care stătea la spatele ei. Faptul că Maria nu-i spune explicit lui Isus despre ce este vorba, confirmă teza că atunci când ea i-a întrebat pe îngerii unde este trupul, ei i-au arătat spre Isus.

Spre uimirea noastră, Maria nu-L recunoaște pe Isus. Erau de vină lacrimile, nu se aștepta să-L vadă, avea Isus o altă înfățișare? Nu știm exact care a fost motivul de ce nu L-a recunoscut în momentul acela. Mai mult ca atât, ea nu L-a recunoscut nici după ce Isus a început să vorbească cu ea. La început El a repetat întrebarea îngerilor: de ce plângi? Apoi, a mai adăugat o întrebare sugestivă: pe cine cauți? Isus parcă i-ar spune: tu cauți un trup mort, în loc să cauți o persoană vie, cauți moaște, în loc să cauți un Mântuitor. Maria de trei ori folosește în cuvintele sale pronumele ”El”, dar de fiecare dată cu referire la trupul lui Isus. Într-un sens, presupunerea ei, că El ar fi luat trupul din mormânt, era adevărată. Isus într-adevăr ”era de vină” că trupul Lui nu mai era în mormânt.

Cea mai minunată clipă vine însă atunci când Isus o cheamă pe nume. A fost de ajuns un singur cuvânt ca să-i schimbe radical perspectiva și sa-i refacă în întregime universul ruinat. Și acest cuvânt era numele ei, o confirmare memorabilă că Isus este Bunul Păstor care își cunoaște oile pe nume, iar ele îi recunosc vocea. Plină de bucurie, ea îi spune în evreiește Rabuni. Merită subliniat faptul că Ioan menționează acest lucru legat de limbă. Dumnezeu vorbește cu noi și ne înțelege cel mai bine în limba mamei noastre. Un alt lucru este, că în tot Noul Testament avem doar de două ori cuvântul Rabuni, prima oară este pronunțat de orbul Bartimeu (Mr.10:51), iar a două oară de Maria. Cuvântul obișnuit era Rabi, iar Rabuni era ceva mai special. Unii comentatori spun că ar însemna scumpul meu Învățător.

Versetul 17 pare a fi cel mai complicat verset din acest paragraf. Cuvintele lui Isus Nu mă ținea, căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu ne sugerează, în primul rând, că Maria i-a cuprins picioarele lui Isus și nu-L lăsa să plece. În al doilea rând, referința la înălțare poate avea două explicații. Prima este că vor mai fi ocazii ca ei să se întâlnească până când Isus se va înălța. A doua este că Maria trebuie să înțeleagă că nu va mai fi așa cum a fost. Prezența lui Isus după înviere va fi de altă natură. Până la înviere ea putea să-L vadă față în față, putea să se atingă de El, dar după înviere El deja va fi prezent în inima ei. Învierea și înălțarea Lui implica un alt mod de relații.

Parte cea mai dificilă ține de mesajul pe care Maria trebuia să-l transmită ucenicilor. Aparent se crează o confuzie între înviere și înălțare. În loc să le spună ucenicilor despre înviere, ea este trimisă să le spună despre înălțare. Cea mai bună explicație este că învierea și înălțarea sunt două laturi ale aceleiași monede. Isus a înviat ca să fie înălțat la dreapta Tatălui. În cuvintele Sale de rămas bun, Isus i-a prevenit pe ucenici că El se duce la Tatăl ca să le pregătească un loc. Învierea nu era decât o etapă a acestui proces. Mesajul adresat ucenicilor este plin de bucurie și speranță. Isus îi numește pe ucenici frați, apoi spune că Tatăl Lui este și Tatăl lor, Dumnezeul Lui este și Dumnezeul lor. Evident, că rămân diferențe substanțiale între Isus și ucenici, dar El subliniază nu diferențele, ci asemănările.

Un alt aspect al cuvintelor lui Isus ține de dimensiunea misionară. Tendința noastră este să petrecem cât mai mult timp la picioarele lui Isus, iar El vrea ca noi să ne ducem la cei care încă nu L-au văzut și nici nu-L cunosc. Ca un bun misionar, Maria ascultă de Domnul și se duce la ucenici și le vestește, în primul rând, că ea L-a văzut pe Domnul, iar în al doilea rând, le spune Isus este în drum spre cer, adică se înalță la Tatăl. Pornește cu experiența ei spusă la persoana întâi, apoi trece la mesajul pe care i l-a încredințat Domnul. Învierea lui Isus a fost o veste bună pentru Maria. Suspinele și lacrimile ei s-au transformat în cuvinte pline de bucurie și de îndrăzneală de a spune și altora despre speranța pe care o aduce Isus. Maria a venit la mormânt când era încă noapte, dar a plecat în plină zi, a venit pe întuneric și a plecat în lumină.

Dacă am sta și am asculta cu atenție, am auzi cum toată lumea plânge. Pe lângă faptul că lumea pe zi ce trece în loc să devină un loc mai bun și mai sigur, dimpotrivă, este un loc plin de necazuri și nesiguranță, moartea rămâne a fi totuși dușmanul nostru cel mai mare. Cei mai mulți consideră că viața nu este dreaptă, iar timpul este fără milă. Când începi să te gândești cât ți-a mai rămas de trăit, în loc să te uiți cât ai parcurs, să știi că în clepsidra vieții tale nisipul este pe sfârșite. Vestea bună însă este că Isus a înviat și stă la dreapta Tatălui. El a murit și noi vom muri, dar pentru că El trăiește și noi vom trăi. Isus Cristos a șters lacrimile Mariei și pentru că este și astăzi printre noi, El poate șterge orice lacrimă, poate alina orice durere, poate mângâia orice inimă întristată și îndoliată, poate da pace, iertare și viață veșnică.

24 aprilie 2011, Bis. ”Isus Salvatorul”


Close