Isaia 40:27-31
Astăzi este o zi de post și rugăciune pentru evanghelizarea care ne stă în față, pentru țara noastră și pentru trezirea ei spirituală. Cred c-ar fi bine azi să ne rugăm și pentru Japonia, care trece prin una din cele mai mari încercări din ultimele decenii sau chiar ultimele secole. Totodată, ar fi bine nu doar să ne rugăm pentru ei, dar să facem și o colectă în timpul apropiat ca să dăm dovadă de compasiune, așa cum ne-am propus la începutul anului. Pentru informație, în Japonia sunt în jur de 42000 de credincioși baptiști și 450 de Biserici.
Deși, propriu zis, cuvântul ”trezire” nu se găsește în Biblie, avem alți termeni asemănători. Cel mai apropiat este termenul ”vreme de înviorare”, care se întâlnește doar o singură dată în Scriptură în predica lui Petru ținută la Templu în pridvorul lui Solomon: ”Pocăiţi-vă, dar, şi întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se şteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremile de înviorare.”(F.A.3:19) Fără ca să intrăm în teologia trezirii spirituale, aș vrea să ne uităm la acest text din cartea profetului Isaia, pentru că este, de asemenea, un text care vorbește despre înviorare sau revigorare.
Aceste cuvinte erau adresate poporului evreu aflat în robia Babiloneană. Timp de mai multe decenii, poporul gemea în această robie. De aceea, cuvintele profetului aveau o semnificație deosebită. Era un mesaj care aducea speranță celor care așteptau vremea eliberării sau vremile de înviorare, în limbajul lui Petru. Totodată, era și un mesaj care îi mustra și le corecta perspectiva asupra modului și timpului eliberării lor. Capitolul se începe cu cuvintele: ”Mângâiați, mângâiați pe poporul Meu”, iar în a doua parte continuă cu întrebările: ”Nu știți? N-ați auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început?” Mesajul este concentrat în jurul la două glasuri sau două strigăte. Ele de fapt constituie cheia pentru înțelegerea acestei profeții. Primul glas strigă: ”Pregătiți în pustie calea Domnului, neteziți în locuri uscate un drum pentru Dumnezeul nostru!”, iar al doilea zice: ”Orice făptură este ca iarba și toată strălucirea ei ca floarea de pe câmp.”
Prin cele două strigăte se pun față în față două soluții posibile: Dumnezeu și omul. Primul glas aduce speranță, iar al doilea dă un răspuns la întrebările și chiar învinuirile poporului adresate lui Dumnezeu.
Versetul 27 conține o întrebare, care într-un fel sumarizează în sine toate întrebările pe care poporul le avea în adresa lui Dumnezeu. Însăși timpul verbului denotă o acțiune continuă. Într-o versiune engleză textul sună în felul următor: pentru ce continui să zici tu, Iacove...? Sunt două lucruri esențiale sau două învinuiri care se conțin în această întrebare. Primul, Dumnezeu i-a uitat, iar al doilea, Dumnezeu nu le face dreptate.
Primul gând este exprimat prin fraza: ”Soarta mea este ascunsă dinaintea Domnului.” Cu alte cuvinte, Israel îi reproșează lui Dumnezeu că El nu știe prin ce trece poporul și nu cunoaște cu ce se confruntă ei. Indirect, ei îl învinuiesc pe Dumnezeu că El a uitat de ei. Un element interesant este faptul că în limba ebraică nu-i folosit cuvântul soartă, ci cuvântul cale. În limba rusă, spre exemplu, sună astfel: Как же говоришь ты, Иаков, ... путь мой сокрыт от Господа...? Cuvântul cale este foarte des folosit de Isaia, inclusiv în acest capitol: ”Pregătiți în pustie calea Domnului” (vers.3) Prin urmare, se vede un contrast dintre calea Domnului și calea lor. În loc să caute calea Domnului, ei continuă să meargă pe calea lor.
Pe lângă faptul că Dumnezeu le dă un raspuns imediat la această întrebare, până la sfârșitul cărții sunt încă multe răspunsuri. Iată doar două din ele:
”Căci gândurile Mele nu sînt gândurile voastre, şi căile voastre nu sînt căile Mele, zice Domnul. Ci cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de sus căile Mele faţă de căile voastre şi gândurile Mele faţă de gândurile voastre.” (Is.55:8-9)
”Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează, şi să n-aibă milă de rodul pântecelui ei? Dar chiar dacă l-ar uita, totuș Eu nu te voi uita cu niciun chip.” (Is.49:15)
Profetul parcă le spune, cum ați putut să vă imaginați că Dumnezeu nu știe căile voastre sau că v-ar fi uitat? Chiar dacă o mamă ar putea să-și uite copilul, Dumnezeu cu nici un chip nu vă poate uita. El v-a purtat în brațele Sale de la naștere și este gata să vă călăuzească pe calea cea dreaptă în toate zilele vieții voastre.
”Ascultaţi-Mă, casa lui Iacov, şi toată rămăşiţa casei lui Israel, voi, pe cari v-am luat în spinare dela obîrşia voastră, pe cari v-am purtat pe umăr dela naşterea voastră: pînă la bătrîneţa voastră Eu voi fi Acelaş, pînă la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat, şi tot vreau să vă mai port, să vă sprijinesc şi să vă mîntuiesc.” (Is.46:3-4)
”Eu, Domnul, Dumnezeul tău, te învăţ ce este de folos, şi te călăuzesc pe calea pe care trebuie să mergi!” (Is.48:17).
Al doilea gând este exprimat prin fraza: ”dreptul meu este trecut cu vederea înaintea Dumnezeului meu”. Dacă prima învinuire era mai mult de ordin emoțional, a doua învinuire lovește în natura lui Dumnezeu. Unul din lucrurile fundamentale ale naturii divine este dreptatea. Să-L învinuiești pe Dumnezeu că nu este drept, este probabil una din cele mai grave învinuiri.
Avraam are o întrebare retorică în disputa sa cu Dumnezeu pe marginea nimicirii Sodomei și Gomorei, întrebare care scoate foarte bine în evidență dreptatea lui Dumnezeu: ”Să omori pe cel bun împreună cu cel rău, aşa ca cel bun să aibă aceeaşi soartă ca cel rău, departe de Tine aşa ceva! Departe de Tine! Cel ce judecă tot pămîntul nu va face oare dreptate?” (Gen.18:25)
Deși aparent înțelegem acest lucru, totuși deseori ne permitem să punem la îndoială dreptatea lui Dumnezeu. Ieri, fratele Alexei Crețu, a postat pe facebook un apel să ne rugăm pentru poporul japonez. Eu am adăugat o frază, prin care am spus că având în vedere că duminică este o zi de post și rugăciune pentru Moldova, ar fi bine să ne rugăm și pentru Japonia. Cineva însă de la JurnalTV a scris un comentariu prin care spunea că Japonia are nevoie de ajutor, nu de rugăciuni, ”Dumnezeu i-a ajutat deja...” Deși, deseori, este extrem de complicat, iar uneori chiar imposibil să explici, prin prisma dreptății lui Dumnezeu, un dezastru cum a fost cel din Japonia, totuși nu avem dreptul să punem la îndoială dreptatea lui Dumnezeu. Isaia are, printre altele, un text destul de complicat, dar care arată că Dumnezeu ține în controlul său și răul care există în Univers. ”Eu întocmesc lumina, şi fac întunerecul, Eu dau propăşirea, şi aduc restriştea, Eu, Domnul, fac toate aceste lucruri.” (Is.45:7) Cuvântul restriște vine de la două cuvinte răs și trist, care înseamnă: Situație de încercări grele în care se află cineva; șir de nenorociri. (NODEX)
Este o carte în engleză scrisă de un scriitor evreu întitulată: ”Cinci oameni care îi întâlnești în cer”. Este o istorie imaginară, care descrie cum eroul după moarte sa se întalnește în cer cu cinci persoane apropiate care au murit înaintea lui. Ideea autorului este că de multe ori ceea ce ni se pare nouă nedrept aici pe pământ, are cu totul o altă perspectivă când lucrurile sunt privite de cealaltă parte a cerului.
În versetele care urmează, profetul arată clar cine este Dumnezeu și ce face El pentru noi. Spre deosebire de versetul 21, unde întrebările retorice sunt la plural, în versetul 28 ele sunt la singular, oferind, astfel, o dimensiune personalizată pentru cititori. În limba rusă sună și mai personal: ”Разве ты не знаешь? разве ты не слышал?” Profetul parcă le spune, de ce puneți asemenea întrebări? Oare voi nu știți cine este Dumnezeu? Oare n-ați auzit ce face El?
Dumnezeu este veșnic. Planurile Lui nu sunt doar pentru ziua de azi sau pentru ziua de maine. El nu este un Dumnezeu al momentului sau al prezentului. El este Dumnezeul veacurilor. În planurile Lui nu sunt incluse doar evenimentele anului 2011, ci posibil și cele ale anului 3011 sau chiar 5011. Cine poate să știe?! Omul este efemer (din greacă: o singură zi, vezi. Ps.90:5-6) și muritor, în timp ce Dumnezeu este veșnic și nemuritor.
Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului. Dacă El a creat tot Universul, cum poate El să nu aibă puterea să întervină în eliberarea lor din robie?! El nu obosește, nici nu ostenește, le spune profetul. Pe lângă acest argument, Isaia folosește intenționat o frază: Domnul a făcut marginile pământului. De cele mai multe ori, orizontul nostru este foarte limitat. De regulă, noi nu vedem decât ceea ce se întâmplă sub ochii noștri și din acest motiv nu avem perspectiva pe care o are Dumnezeu, perspectivă care include tot pământul până la marginile sale.
Un alt lucru menționat în acest verset este că ”priceperea Lui nu poate fi pătrunsă” (разум Его неисследим). Asta nu înseamnă că El nu poate fi cunoscut, dar, în același timp, a-L cunoaște pe Dumnezeu nu înseamnă să cunoști pe deplin înțelepciunea Lui nespus de felurită. Uitați-vă ce fel de întrebări pune Isaia: ”Cine a cercetat Duhul Domnului, şi cine L-a luminat cu sfaturile lui? Cu cine S-a sfătuit El, ca să ia învăţătură! Cine L-a învăţat cărarea dreptăţii? Cine L-a învăţat înţelepciunea, şi I-a făcut cunoscut calea priceperii!” (Is.40:12-13)
Dacă evreii ar fi fost întrebați, de fapt, și fără să fi fost întrebați, ei aveau opinia lor cum și când ar trebui să aibă loc eliberarea din robie. Ei, la fel ca și noi, erau gata oricând să se dea cu parerea și să-I dea sfaturi chiar și lui Dumnezeu când și cum să acționeze. Isaia, insă, le spune clar că Dumnezeu este Cel care decide. ”Spuneţi-le, şi aduceţi-i încoace, ca să se sfătuiască unii cu alţii! Cine a proorocit aceste lucruri dela început, şi le-a vestit de mult? Oare nu Eu, Domnul?” (Is.45:21)”Eu am vestit de la început ce are să se întîmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: Hotărîrile Mele vor rămînea în picioare, şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.” (Is.46:10)
Dacă am rămâne doar la aceste concluzii, cred că am putea aluneca ușor într-un fatalism. Isaia, însă, nu se oprește aici. El știa și înțelegea că poporul este obosit, asuprit, chinuit și disperat. De aceea, era nevoie și de un alt mesaj, care să-i învioreze și să le dea putere să meargă cu credință și speranță înainte. Deși versetele 29 și 30, arată că puterea și tăria noastră omenească este limitată, profetul le îndreaptă privirea spre sursa de putere, de înviorare și revigorare. Chiar și cei, care în opinia noastră sunt plini de viață cum ar fi flăcăii și tinerii, nu rezistă. Și ei obosesc, cad în leșin, se clatină și se ostenesc.
Singura modalitate de a-ți înnoi puterea, conform acestui text, este să te încrezi în Domnul. Fraza ”se încred în Domnul” mai poate fi tradusă ca își pun speranța în Domnul sau așteaptă cu speranță în Domnul. În rusă sună astfel: ”а надеющиеся на Господа обновятся в силе”. Expresia implică cel puțin două lucruri, ba chiar trei. Primul este să accepți că Dumnezeu este suveran în toate deciziile Sale, înclusiv în ceea ce privește vremile de înviorare. Al doilea este să crezi că Dumnezeu își va duce la bun sfârșit planurile Sale, chiar dacă unele din ele s-ar putea să nu se împlinească în timpul vieții. A aștepta, însă, nu înseamnă să ucizi vremea. De aceea, al treilea lucru este să umbli pe calea pe care te călăuzește Dumnezeu, care pentru noi, de fapt, înseamnă să-L urmăm pe Isus, pentru că El este calea, adevărul și viața.
În încheiere, aș vrea să mai adaug câteva lucruri legate de metafora: ”ei zboară ca vulturii”. O traducere mai aproape de orginal ar fi cea din limba rusă: ”поднимут крылья, как орлы”. Ideea este că vulturii când zboară folosesc foarte bine curenții de aer. De aceea, Isaia zice că ei își întind aripile ca vulturii. Un om care se încrede în Domnul și are o călăuzire clară din partea Lui, nu va da ca o vrabie din aripi, ci își va întinde aripile sub ”curenții de aer” pe care Dumnezeu îi trimite în cale și astfel va ajunge pe stâncile și culmile care sunt prea înalte pentru el. Am citit o explicație despre expresia din Ps. 103, ”te face să întinereşti iarăş ca vulturul”, care spunea că odată la zece ani se schimbă penele de pe aripile vulturilor și astfel ei parcă întineresc. Deci, a întineri sau a zbura ca vulturii înseamnă să ai pene noi pe aripi și să-ți întinzi aripile sub curenții călăuzitori ai Cuvântului lui Dumnezeu, care rămâne în veac. Aceeași încredere îți înoiește puterile nu doar atunci când este vorba de zbor, ci și atunci când este vorba de alergarea și umblarea noastră zilnică cu Dumnezeu. Dacă avem deplină încredere în Domnul, vom putea zbura ca vulturii, vom alerga și nu vom obosi, vom umbla și nu vom osteni.
13 martie 2011, Biserica "Isus Salvatorul"