O seară în Parlamentul Turciei

O seară în Parlamentul Turciei

O seară în Parlamentul Turciei

La începutul săptămânii, am fost la Ankara, unde am avut onoarea să reprezint și să vorbesc din numele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la o conferință dedicată combaterii violenței împotriva copiilor. Orice deplasare aduce cu sine noi experiențe și diferite surprize. Surpriza de la Ankara a fost să mă întâlnesc cu un coleg de la APCE, deputatul Burhan Kayaturk. În seara aceleiași zile, domnia sa mi-a organizat o vizită fulger în Parlamentul Turciei.

Era ora opt seara, dar în interior parcă era opt dimineața. În sala de ședințe se discuta aprins numirea primului ombudsman (cât n-ar părea de ciudat, dar până în prezent, Turcia n-a avut o asemenea instituție), iar pe coridoare deputații beau ceai, cafea și discutau de toate. Este interesant că opoziția și majoritatea au coridoare separate unde stau de vorbă în timp ce așteaptă momentul votării. Colegul mi-a explicat că doar în timpul votării este necesar cvorumul, în rest la dezbaterile din sală participă doar cei interesați.

După ce am băut un pahar de ceai, a sunat clopoțelul și deputații s-au grăbit în sală să voteze. Peste câteva minute am aflat că prima încercare n-a fost reușită, dar nimeni nu s-a dus acasă, cu toate că era trecut de ora opt. S-a anunțat o pauză pentru masă, iar peste o oră ședința de plen urma să fie reluată. L-am întrebat până la ce oră, de obicei, stau în ședință? Mi-a răspuns că niciodată nu se știe exact, uneori pot sta și până pe la șase dimineața. Au încercat de câteva ori să modifice regulamentul Parlamentului ca să reducă timpul pentru dezbateri, dar nu le-a reușit. Deși partidul de guvernare, din care el face parte, are majoritatea, totuși din cauza opoziției n-au putut modifica regulamentul. Prin anul 1995 a fost o încercare să limiteze dreptul la dezbateri, însă, în urma unei confruntări aprinse între majoritate și opoziție, un deputat a murit în sala de ședințe și de atunci nimeni nu mai vrea să forțeze situația.

În timpul pauzei am mers împreună cu ceilalți deputați să luăm masa la restaurantul Parlamentului. La cină am fost tratat cu o deosebită căldură și mi s-a propus să gust mai multe bucate tradiționale, lucru care îmi place să-l fac atunci când vizitez o țară străină. Deoarece în Turcia miniștri pot fi și deputați, la masă am întâlnit mai mulți miniștri și vice-miniștri, inclusiv Ministrul de Externe, care este un potențial succesor al Prim-ministrului Erdogan. În sală de mese domnea o atmosferă caldă și familială.

După cină, domnul Kayaturk mi-a făcut o excursie prin clădirea Parlamentului. Mi-a arătat o ușa specială și un frumos covor roșu așternut până la intrare în clădire și mi-a spus că pe această ușă pot intra doar două persoane, Președintele Parlamentului și Președintele țării. În sala de ședințe mi-a atras atenția asupra a trei fotolii, care erau mai mari decât cele obișnuite. Conform ierarhiei în stat, cel mai mare fotoliu era pentru Președintele țării, al doilea pentru Președintele Parlamentului, iar al treilea pentru Prim-ministru. Am mai înțeles că domnul Prim-ministru vrea să candideze la funcția de Președinte al țării, dar dorește să fie ales direct de popor, având, totodată, mai multe prerogative. Vorba împăratului Solomon, nu-i nimic nou sub soare…

Din modul în care prietenul meu îmi prezenta aceste detalii, mi-am dat seama că în cultura orientală se pune un accent deosebit pe poziția persoanei. Am observat, spre exemplu, atenția specială a mass-mediei față de Ministrul Familiei și Politicilor Sociale, când doamna ministru a vorbit la deschiderea conferinței, cât și numărul relativ mare de persoane din garda ei de corp.  Domnul Kayaturk, fiind simplu deputat, se folosește de mașina personală, însă numerele de înmatriculare sunt speciale. Pe lângă aceasta, mai are și girofar. A recunoscut că nu se simte prea bine să se folosească de girofar, dar în situație de ambuteiaj, lucru des întâlnit în orașele mari cum este Ankara, un oraș cu șase milioane de locuitori, totuși apelează la el.

În timpul scurt pe care l-am avut la dispoziție în pauza de masă, am vizitat și biblioteca Parlamentului. Am fost impresionat să văd zeci de rafturi cu toate discursurile parlamentarilor din întreaga istorie a parlamentarismului turc, începând cu primul Președinte de Parlament și părinte fondator al Turciei moderne, Mustafa Ataturk. Unele discursuri sunt încă din 1908, perioadă a Imperiului Otoman. Am luat de pe raft o carte foarte veche și răsfoind paginile ei îngălbenite mă gândeam la emoțiile, retrăirile și frământările care au stat cândva la baza acelor luări de cuvânt. Totodată, mă întrebam dacă deputații, care au ținut aceste discursuri, ar fi putut să reînvie și să revină în sala de ședințe, oare cum ar fi arătat discursul lor azi?! Cu câtă ușurință ne scapă din vedere că suntem călători și trecători pe acest pământ, mai cu seamă în calitate de deputați…

Când am ieșit în curtea din spatele clădirii Parlamentului, domnul Kayaturk mi-a îndreptat privirea spre fumoarul construit în curte. Cu trei ani în urmă, Parlamentul Turciei, la inițiativa Prim-ministrului, a interzis fumatul în localurile publice. Mi-a subliniat că, de atunci, nimeni nu mai fumează în interior. M-am gândit, iată că la turci această interdicție funcționează, iar la noi, din păcate, și azi se fumează în clădirea Parlamentului, inclusiv în toaletă, deși legea respectivă a fost votată cu mult timp înaintea lor...

Pe drum, în mașină, am vorbit puțin și despre situația economică. În ciuda faptului că în majoritatea țărilor din regiune este criză, Turcia are o creștere economică stabilă. Zona în care s-a desfășurat conferința este plină de șantiere de construcție. Se construiesc clădiri cu 25-30 de etaje, unele au și 40 de etaje. Hotelul în care am stat are 30 de etaje și a fost construit anul trecut. Din această cauză, zona mai este numită ”Manhattanul Ankarei”. Un alt lucru sunt facilitățile fiscale oferite agenților economici în primii cinci ani de activitate. Ei sunt scutiți de impozitul pe venit, iar asigurările sociale pentru angajați sunt acoperite de stat. Surprinde, însă, și zelul cu care lumea muncește.

În problema politicii externe, turcii au atitudine mai dură față de Israel, dar față de Moldova, ca și față de alte țări europene, ei au o atitudine binevoitoare. Se bucură că relațiile noastre sunt bune. În timpul cinei din Parlament am stat de vorbă cu un deputat, membru al grupului parlamentar de prietenie cu Moldova. Am înțeles că ei se pregătesc să ne facă o vizită la începutul anului viitor. Totodată, m-au întrebat ce credem noi despre aderarea Turciei la Uniunea Europeană. Se pare că și ei doresc mult să adere la UE, dar nu-și fac iluzii. Poate de aceea muncesc mai mult, înțelegând că doar astfel poți face ca viața să fie mai bună, atitudine ce rezonează cu ceea ce spunea Domnul Prim-ministru, Vlad Filat, în discursul public ținut cu ocazia vizitei în Moldova a Președintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso: ”Prin muncă și dedicație vom reuși să construim o Moldovă modernă…”.

Close