Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer

Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer

Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer

Un om a încercat să facă mai multe lucruri în viață. Unele erau mai reușite, iar altele mai puțin reușite. Totdeauna, însă, avea un sentiment de neîmplinire. După un timp de analiză și evaluare, el a decis să aleagă un lucru pentru care își va dedica tot restul vieții. Și iată că, spre bucuria lui, Dumnezeu îi deschide ușa pentru a-și realiza visul mult dorit. Fără ca să mai aștepte mult, omul a pornit spre scopul mult râvnit.
Mergand pe drum, dintr-odată îi apare în față un râu, iar de asupra lui un pod. Deoarece nu era altă cale să ajungă pe celălalt mal, el s-a pornit să traverseze podul, care printre altele, era îngust și foarte înalt. După un scurt timp a observat că-i vine cineva în întâmpinare. Cu toate că nu-l cunoștea, a observat că străinul venea direct spre el. Uitându-se mai atent, a observat că sunt chiar îmbrăcați la fel. Singura deosebire era că străinul avea o funie învârtită în jurul brâului. În timp ce se apropia, străinul a început să dezvârtească funia. Când s-au întâlnit față în față, străinul îi spune omului: te rog ține capătul acesta de funie. Fără ca să se gândească mult, omul a apucat de funie, iar străinul îi zice: ține cu ambele mâni și ai grijă să n-o scapi, după care străinul a sărit brusc de pe pod. Omul a simțit o zmuncitură puternică și era cât pe ce să zboare și el după străin. Derutat, omul îl întreabă pe străin: ce vrei să faci, de ce ai sărit? La care aude următorul răspuns: ține bine, dacă dai drumul la funie eu voi muri. Viața mea acum depinde de tine. Tu ești responsabil de ea. Omul s-a uitat în ambele părți ale podului cu speranța că poate vine cineva, dar nu venea nimeni. S-a gândit să lege funia de vre-un stâlp, dar nu era nici unul prin apropiere. Atunci și-a dat seama c-a nimerit într-o situație foarte penibilă. Era pe calea de a-și atinge cel mai important scop din viață, după cel de mântuire al sufletului, dar a fost oprit de acest incident și nu se știa când se va putea elibera. A încercat din nou să stea de vorbă cu străinul care atârna în aer întrebându-l: de ce ai făcut acest lucru, nu vezi că m-ai legat de tine și nu pot merge mai departe? La care străinul îi spune practic ceea ce i-a spus și mai înainte: te rog nu uita că viața mea depinde de tine...
Omul stă frustrat și se gândește, dacă îi dau drumul, toată viața voi fi urmărit de gândul că el a murit din cauza mea, dar dacă rămân legat de el, risc să nu-mi ating nici odată scopul pe care mi l-am pus și să pierd astfel oportunitatea dată de providență.După o pauză îndelungată marcată de o profundă reflecție, omul îi spune străinului: te rog să mă asculți cu mare atenție, pentru că voi face exact așa cum îți voi spune acum. Străinul îi dă de înțeles că este gata să-l asculte. Și omul atunci îi spune: vreau să știi că eu îmi asum răspundere doar pentru viața mea și, prin urmare, nu voi accepta să fac o alegere în locul tău, de aceea, tu trebuie să decizi ce vrei să faci cu viața ta.
Ce ai în vedere, a întrebat speriat străinul? Dacă vrei să-ți salvezi viața, atunci începe să te tragi pe funie în sus, iar eu te voi ajuta. Eu voi fi contrabalanța ta ca să nu cazi în prăpastie, dar tu trebuie să te ridici în sus, altfel, eu dau drumul la funie.
Nu poți face una ca asta, a început să strige în disperare străinul, eu nu pot să ma ridic. Ce poate fi mai important decăt viața mea? Chiar mă vei lăsa să mor? Așteptând puțin în liniște să vadă ce va face străinul omul a zis: eu accept alegerea ta... Spunând aceste cuvinte, omul a dat drumul la funie și și-a continuat astfel drumul spre realizarea visului vieții sale.
În cuvintele ravinului, care a scris aceasta istorie, fiecare om, într-un fel sau altul, se confruntă în viață cu această dilemă a podului. Oricât de mare n-ar fi dorința de a-i ajuta pe oameni și oricât de mari, importante și stringente n-ar fi nevoile cu care ne confruntăm în viață, trebuie să conștientizăm că suntem limitați și nici odată nu vom fi în stare să satisfacem toate nevoile și cerințele care apar în fața noastră.

În Evanghelia după Ioan 3:22-31 avem descrisă o întâmplare cauzată de o neînțelegere cu privire la curățire. Interesant este că adevărata cauză a neînțelegerii nu a fost, de fapt, curățirea sau sfințirea, ci faptul că gloatele de oameni care îl urmau pe Ioan Botezătorul au început să meargă după Isus. Ucenicii lui Ioan vin la el nedumeriți și-i spun: Învățătorule, Cel ce era cu tine.., iată că botează și toți oamenii se duc la El. Iar Ioan le răspunde: ”Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” Din acest răspuns vedem că Ioan Botezătorul este un exemplu extraordinar a ceea ce înseamnă să-ți cunoști limitele și să le accepți. Chiar dacă tot mai mulți oameni mergeau după Isus, lucru care a stârnit nemulțumire și neînțelegere în rândurile ucenicilor lui Ioan, Ioan totuși înțelegea foarte bine că el este om și nu Dumnezeu. Sau așa cum spune el mai jos: Cel ce vine din cer, este mai pe sus de toți; iar cel ce este de pe pământ, este pământesc și vorbește ca de pe pământ...
Spun din propria experiență și cred că nu greșesc spunând că fiecare, care trece peste podul vieții, ține în mână, cel puțin, o funie, cu toate că de regulă ținem un mănunchi intreg de funii. Cine dintre noi ar vrea ca oamenii să cadă de pe podul vieții?! Ani în șir fie îi ținem agățați, fie îi ridicăm din tot felul de prăpastii emoționale și spirituale ca ei la scurt timp să cadă din nou. Uneori ai impresia că unora le place să tot sară de pe pod, pentru că este cineva care ține de funie. Deseori, parcă ai vrea să dai drumul, dar ești apăsat de un puternic sentiment de vină. Te gândești: cum aș putea face un asemenea lucru?! Mai cu seamă că cel care se agață de funie îți mai toarnă sare pe rană spunând: păi ești creștin, cum poți face una ca asta?! Pe parcursul ultimului an am fost asaltat de foarte mulți oameni care s-au adresat cu tot felul de probleme. Pe unii am putut să-i ajut, iar pe alții nu. Printre cei pe care nu i-am putut ajuta au fost mulți care s-au arătat foarte înțelegători, dar au fost și unii care au încercat să-mi împovăreze conștiința într-un mod la care niciodată nu m-am așteptat.
Înțelegerea limitărilor și respectarea limitelor pe care le pune Dumnezeu este un lucru extrem de important în viață și aceasta se referă la toate domeniile vieții fie că este vorba de familie, de studii, de serviciu sau chiar de biserică. Peste tot suntem confruntați cu această realitate a vieții, la care așa de bine răspunde Ioan Botezătorul: ”Omul nu poate primi decât ce-i este dat din cer.” Fiecare are anumite daruri și capacități, dar toți avem și anumite limite peste care nu putem trece.
Din câte cunoaștem, Isus n-a făcut nici o minune până la vârsta de 30 de ani, ceea ce înseamnă că El a acceptat limitele stabilite de Tatăl ceresc. Chiar și după botez, când Dumnezeu a proclamat în mod public că Isus este Fiul Său, Isus a fost dus de Duhul în pustie ca să fie ispitit de Diavolul. Privite din acest punct de vedere, am putea spune că esența celor trei ispite din pustie era ca Isus să nu treacă peste limitele stabilite de Dumnezeu.
Diavolul vine de două ori și îl provoacă zicând: dacă ești Fiul lui Dumnezeu...fă și tu ceva, oare chiar n-ai meritat să mănânci măcar o bucată de pâine după 40 de zile de post?! Isus decide însă să nu treacă peste limita stabilită și, chiar dacă mană din cer nu i s-a dat, pietrele au rămas pietre.
A doua oară, Diavolul parcă i-ar spune: auzi, Tu zici că ești Fiul lui lui Dumnezeu, dar de fapt nu te știe nimeni, ce-ar fi să faci un mic show aici la Templu, ca să te vadă toți?! Mâine tot Ierusalimul și toată Iudeea numai ar vorbi numai despre Tine... Dar și de data aceasta Isus nu acceptă să treacă peste limita stabilită de Dumnezeu. În loc să sară de pe streașina Templului, El iese din Templu coborând pe trepte ca un simplu muritor.
A treia oară, Diavolul îi promite lui Isus tot ce era mai strălucit, tot ce era mai puternic, toată gloria și puterea lumii, cerându-i un singur lucru, o mică plecăciune. Dar și de data aceasta, Isus decide să asculte de Tatăl.
Cu toate că a vindecat mulți bolnavi și a avut milă de mulți oameni, Isus totuși n-a vindecat pe toți bolnavii, n-a alungat toți demonii și n-a săturat toți flămânzii. Dar pentru că a avut un scop și o misiune de îndeplinit, la urmă a putut spune: Tată, am sfărșit lucrarea pe care Mi-ai dat s-o fac. În dilema podului, despre care vorbeam la început, întrebarea cheie este: care este lucrarea pe care Tata mi-a dat s-o fac?! Care este paharul pe care trebuie să-l beau?!
Esența păcatului primilor oameni a fost neascultarea de Dumnezeu sau, altfel spus, a fost trecerea peste limita pusă de Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat primilor oameni o libertate enormă în grădina Eden, dar le-a stabilit și o limită peste care ei nu trebuiau să treacă. Dar, așa se face că de la Adam încoace, toți încalcă limitele stabilite de Dumnezeu. Sunt limite care ne feresc pe noi de păcat, de o degradare morală și spirituală. Dar sunt și limite care țin de misiunea sau lucrarea pe care ne-a dat-o Dumnezeu, limite care țin de capacitățile sau abilitățile noastre. Prin aceste gen de hotare Dumnezeu face ca fiecare din noi să fie o persoană unică. Prin urmare, un rol al acestor hotare este protecția, realizarea și împlinirea noastră. De cele mai multe ori noi nu suntem conștienți până la capăt de acest adevăr și trecem peste aceste limite, ceea ce duce la conflicte, la tensiune, la frustrare.
Evident că nu este ușor să înțelegi care este misiunea sau paharul pe care trebuie să-l bei. Sunt mai mulți factori pe care trebuie să-i luăm în seamă. Spre exemplu, Solomon spune că toate își au vremea lor și fiecare lucru de sub ceruri își are ceasul lui. Un alt lucru sunt darurile cu care ne-a înzestrat Dumnezeu. Dacă Dumnezeu nu mi-a dat darul să cânt, eu nu mă apuc să cânt sau dacă nu am darul să conduc, nu mă apuc să conduc. Unii istorici, spre exemplu, consideră că țarul rus Nicolai al II-lea a fost un familist foarte bun, dar un imperator foarte slab. Cine știe, dacă el ar fi înțeles acest lucru și ar fi lăsat tronul în mânile unei persoane capabile să conducă țară, poate că revoluția bolșevică n-ar fi avut succes în Rusia, și azi situația ar fi fost alta, inclusiv în Moldova...
În timp ce trăim într-o cultură care tot mai puțin crede în limite, este așa de important ca noi să le înțelegem și să le acceptăm. Ele sunt ca un gard sau o curte care protejează copilul de tot felul de primejdii. Dacă înțelegem corect limitele puse de Dumnezeu ca pe un dar dat spre binele nostru comun, atunci ne va fi mai ușor să lăsăm anumite funiile din mână, înțelegând că până la urmă Dumnezeu ține toate funiile în mânile Sale.
In Evanghelia după Ioan este un bun exemplu, când Petru îl întreabă pe Isus: Doamne, dar cu acesta (Ioan) ce va fi? Iar Isus îi răspunde: ce-ți pasă ție? Tu vino după Mine! Cineva spunea că atunci când vom sta în fața lui Dumnezeu, El nu ne va întreba de ce n-am fost Moise sau Ilie, David sau Solomon, Rut sau Estera, dar ne va întreba de ce n-am fost Vlad, Mihai, Maria, Valeriu ... (fiecare poate să-și pună numele său)?!

Close