Cântarea Cântărilor 8:4-7
4. Vă rog fierbinte, fiice ale Ierusalimului: nu stârniţi, nu treziţi dragostea până nu vine ea.
5. Cine este aceea care se suie din pustiu, rezemată de iubitul ei şi zicând: "Te-am trezit sub măr; acolo te-a născut mama ta, acolo te-a născut şi te-a făcut ea"?
6. Pune-mă ca o pecete pe inima ta, ca o pecete pe braţul tău; căci dragostea este tare ca moartea, şi gelozia este neînduplecată ca Locuinţa morţilor; jarul ei este jar de foc, o flacără a Domnului.
7. Apele cele mari nu pot să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece; de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar avea decât dispreţ.