Evrei 5:11-6:3
Astăzi doresc să ne uităm la un text destul de dificil, de aceea am să vă rog să aveți Biblia în față pentru a urmări gândurile pe care le voi expune.
Pentru început, vreau să atragem atenția la felul cum se începe acest paragraf: asupra celor de mai sus avem multe de zis. Când cineva folosește această expresie, inclusiv, în limba română, aceasta înseamnă că vorbitorul este foarte îngrijorat și preocupat de subiectul sau situația care se discută. Prin urmare, autorul epistolei abordează în acest pasaj o problemă foarte serioasă. Apoi, la prima frază el mai adaugă una: și lucruri grele de tâlcuit, care subliniază faptul că problema este nu doar importantă, dar dificilă. Cu alte cuvinte, se anunță o temă grea, care cere multă atenție. O parte a problemei era și faptul că ascultătorii sau cititorii epistolei s-au făcut greoi la pricepere. Prin aceasta ne mai dăm seama că autorul își cunoștea bine cititorii, dacă i-a mustrat în acest fel.
La ce se referă autorul când spune asupra celor de mai sus? Dacă ne uităm mai sus, vedem că el vorbește despre Isus Hristos. În capitolele anterioare, ca de fapt și în cele posterioare acestui pasaj, autorul îl prezintă pe Hristos ca Mare Preot, ca Fiu, ca Apostolul și Marele Preot al mărturisirii noastre, Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre. Cu alte cuvinte, toată atenția era îndreptată spre persoana și lucrarea lui Hristos.
În versetul 12, autorul vorbește despre cititori si mai critic, ba chiar ironic. Dacă ar fi să ne uităm la timpul de când ei erau credincioși, el spune că ei de mult trebuia să fie învățători. În realitate însă, trebuia ca cineva să-i învețe pe ei. Metafora pe care o folosește autorul este că ei sunt prunci și au nevoie de lapte. O metaforă asemănătoare folosește și apostolul Pavel în 1Cor.3:2, arătând astfel că cei din Corint erau prunci în Hristos. Spre deosebire de Pavel, apostolul Petru, însă, folosește această metaforă în sens pozitiv, 1Pt.2:2. Cu toate acestea, se poate observa că în toate trei cazuri laptele este pentru prunci sau cei născuți de curând. Și scopul alâptării este, așa cum spune Petru, să creștem spre mântuire.
Dacă revenim la textul nostru, putem observa că autorul pune în contrast un prunc cu un om mare sau un adult. Astfel, începe să se contureze problema majoră a ascultătorilor săi, și anume imaturitatea sau copilăria lor spirituală. De ce erau încă prunci? Pentru că nu erau în stare să asimileze mâncare tare.
Ex. Zilele acestea fr Ion Miron mi-a povestit puțin despre fetele sale. Deși sunte gemene, una a lepădat sânul mamei, iar alta nu se grăbește să se despartă de el. Miriam a început să mănânce hrană tare și are deja dinți, în timp ce Nadina tot papă lapte și este încă fără dinți. Cea care mănâncă hrană tare se râde acum de sora ei care stă la peptul mamei. Până la urmă și cea din urmă va fi înțărcată și va trece la hrana tare, pentru ca acesta este cursul vieții.
În cazul nostru, hrana tare era cunoașterea deplină a învățăturii lui Isus Hristos, iar laptele era cele dintâi adevăruri ale cuvintelor lui Dumnezeu sau adevărurile începătoare ale lui Hristos. Autorul nu era mulțumit de un nivel de cunoaștere elementară. El vroia ca evreii să crească și să devină niște creștini maturi. Se știe că ignoranța doctrinară duce la imaturitate morală, pentru că maturitatea morală este strâns legată de maturitatea doctrinară. Cu alte cuvinte, trebuie să-ți cunoști bine crezul. Este interesant că în greacă cuvântul lapte este galactos, de unde avem în română cuvântul lactate. Nu putem, deci, să ne hrănim doar cu lactate.
Versetul 13 spune că una din problemele celui care se hrănește doar cu lapte, este că el nu este obișnuit cu cuvântul despre heprihănire. La ce se referă această frază? Un prim răspuns îl vedem in cuvintele căci este prunc. Aici cuvântul prunc literalmente înseamnă un copil care încă nu vorbește. Deci, un copil care încă nu vorbește nu poate desluși bine cuvintele, mai cu seamă, cuvintele care sunt mai grele. O altă implicație este cea de ordin moral. Versetul următor vorbește despre o diferență dintre un adult și un copil, și anume capacitatea de a deosebi binele de rău. În cartea profetului Isaia avem un verset relevant: ”Dar înainte ca să ştie copilul să lepede răul, şi să aleagă binele..."(Isaia 7:16). Un copil nu cunoaște standardele morale. Cu alte cuvinte, doar un creștin matur este în stare să deosebească binele de rău. Iată deci un motiv foarte serios de ce avem nevoie de creștere spirituală.
În versetul 14 este o altă frază interesantă: a căror judecată s-a deprins, prin întrebuințare, să deosebească binele și răul. În greacă, cuvântul s-a deprins este jimnazo, de unde avem cuvântul gimnaziu, în rusă cuvântul folosit aici este приучены. Ideea autorului este că discernământul moral, adică deosebirea răului de bine, vine în urma unei instruiri. Este ca și cum ai merge la un gimnaziu ca să obții cunoștințe și experiență. Observați cum spune autorul epistolei: s-a deprins prin întrebuințare (у которых чувства навыком приучены).
Capitolul șase începe cu un cuvânt de legătură: de aceea. După ce-i mustră, el îi îndeamnă să lase lucrurile începătoare și să meargă spre cele desăvârșite. Vedem cum din nou se accentuiază ideea de maturizare spirituală.
Elementul cheie este ca ei să nu stea la punctul de pornire, la linia de start, ci să meargă spre linia de finiș sau așa cum spune în cap. 12: să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte. El nu le cere să renunțe la adevărurile începătoare, dar le spune că nu poți sa pui din nou temelia. Tot ce se cere este să construiești pe temelia odată pusă.
Sunt șase lucruri enumerate aici. Primele două sunt pocăința de faptele moarte și credința în Dumnezeu și corespund cu prima predică a Domnului Isus: pocăiți-vă și credeți în Evanghelie (Mr.1:15). Ambele fac parte din ceea ce Biblia mai numește naștere din nou sau convertire. Ideea transmisă de autor este că aceasta poate avea loc odată în viața credinciosului. De aceea, nu este nevoie să rămâi la această învățătură sau să pui din nou această temelie.
Ceea ce vine după convertire este botezul și primirea darului Duhului Sfânt care este asociată, după experiența întâlnită în Fapte cu rugăciunea de punere a mâinilor (F.A.9:17). Dar și această etapă este una inițială de la care pornim și apoi mergem mai departe.
Un alt adevăr începător este învățătura despre învierea morților și judecata veșnică (Ioan 5:28-29). Ambele au conotație escatologică și erau adevăruri predate, de regulă, la caticheză, adevăruri care făceau parte din temelie.
Versetul trei arată ca autorul este decis să meargă în această direcție, dar adaugă dacă va voi Domnul. Dacă va voi Domnul, vom continua duminica viitoare și vom încerca să înțelegem ce înseamnă să cazi și ce să facem când păcătuim după ce ne pocăim? Este posibilă pierderea mântuirii sau nu?
20 februarie 2011, Bis. ”Isus Salvatorul”