INTERVIU Despre drepturile copilului în UE

INTERVIU Despre drepturile copilului în UE

INTERVIU Despre drepturile copilului în UE

valeriughiletchisputnik

În interviul realizat de Ghenadie Vaculosvchi, Valeriu Ghilețchi vorbește despre cazul familiei Bodnariu și scoate în evidență o serie de aspecte de importanță fundamentală la care este cazul să vegheze societatea din Republica Moldova, pentru a evita un eventual derapaj neprielnic familiei tradiționale, care este baza unei societăți sănătoase.

Soții Bodnariu, care la sfârșitul anului 2015 au fost despărțiți în mod forțat de cei cinci copii ai lor de către autoritățile norvegiene, pe motiv că ar fi exagerat cu educarea în spirit creștin a acestora, se pot bucura iarăși de faptul că sunt împreună.

Asta se datorează inclusiv faptului că senatorii români Ben-Oni Ardelean, Titus Corlățeanu și Viorel Badea, dar și deputatul moldovean Valeriu Ghilețchi, au făcut eforturi pentru a sensibiliza instituțiile internaționale în legătură cu abuzul comis față de familia respectivă.

Dat fiind faptul că Valeriu Ghilețchi este unul dintre cei care au luptat la Consiliul Europei pentru reîntregirea familiei Bodnariu, Sputnik Moldova i-a solicitat un interviu, pe care dumnealui a avut amabilitatea să ni-l acorde.

Sursa: Sputnik.md

Related Articles

Close