Campaniile Electorale implică de regulă lupte acerbe între partide şi concurenții electorali. În urma lor alegem lideri, acumulăm promisiuni şi ne agățăm de speranţe că după alegeri va fi mai bine. Luptele din ultimii ani, însă, au polarizat foarte mult întreaga societate, creând o stare de frustrare și descurajare. Este mare nevoie de campanii calitative care să ne ajute să-i alegem pe cei mai buni și integri lideri. În acest context, peste 40 de tineri şi lideri creştini au fost antrenaţi în Şcoala de Vară 2016 cu tema: „Promovarea Valorilor Creştine în Campania Electorală”.
Evenimentul găzduit de Tabăra „Brăduleţ” din Vadul lui Vodă a abordat teme precum: „Necesitatea implicării creştinilor într-o campanie electorală”, „Campania electorală şi reţelele de socializare”, „Promovarea valorilor creştine în politică”, „Utilizarea resurselor umane şi mijloacelor media în perioada unei campanii” şi altele.
Şcoala de Vară a avut în calitate de vorbitori: reprezentantul "European Christian Political Movement", Leo Van Doesburg din Olanda, directorul publicației "The European Post", Marco Gombacci din Italia, deputatul independent Valeriu Ghileţchi.
- Marco Gombacci
- Valeriu Ghileţchi
- Leo Van Doesburg
Scopul evenimentului a urmărit echiparea comunităţii evanghelice pentru implicarea în viaţa publică a ţării. Câteva din ecourile acestui eveniment, aflăm de la câţiva din participanţi:
Ion, lucrează în domeniul media pe partea de marketing, susţine că: „Mi-a plăcut mult să particip la acest eveniment. Am primit o doză bună de informații și motivație. Sesiunea prezentată de Marco m-a ajutat să conștientizez importanța susținerii creștinilor implicați în politică. O susținere bună poate fi oferită prin intermediul rețelelor de socializare. Lucru care m-a surprins a fost să aflu ce activitate complexă și activă au mișcările LGBT și alte organizații de genul dat pe rețelele sociale în comparație cu pasivitatea organizațiilor creștine care promovează valorile biblice. La sesiunea prezentată de Leo am descoperit ECPM-ul, o mișcare puternică a politicienilor creștini care susțin acțiuni, legi și rapoarte cu tematică creștină. Am văzut conform Scripturii ce principii ar trebui să aibă un creștin care este implicat în politică şi viaţa publică, care ar trebui să fie atitudinea și activitatea sa. M-am bucurat să îmi fac prieteni noi şi m-a impresionat dialogul sincer şi deschis cu Valeriu Ghileţchi”, ne-a declarat Ion.
Alina este studentă la medicină şi a rămas impresionată de ideile şi principiile pe care le-a auzit. „Până la această etapă niciodată nu m-a interesat viaţa publică. Am trăit cu ideea că nu sunt un mare om care poate să facă ceva. Dialogul cu deputatul Valeriu Ghileţchi şi celelalte seminare m-au ajutat să înţeleg că fiecare putem contribui la bunăstarea ţării noastre. Susţinând în rugăciune şi excelând fiecare la locul de muncă sau studii, unde suntem, putem contribui la restaurarea ţării noastre. Totodată, am înţeles că este foarte important ca şi comunitate să fim uniţi în promovarea valorilor creştine atât pe reţelele de socializare, cât şi în campaniile iniţiate de liderii politici. Sunt mândră că avem un lider din comunitatea noastră care ne reprezintă cu demnitate la nivel parlamentar, dar şi la Consiliul Europei”, a specificat Alina.
Eugenia ne-a declarat că a rămas impresionată de câte lucruri noi a aflat: „Niciodată nu m-am gândit că media şi reţelele de socializare pot avea un impact atât de mare şi pot fi un instrument atât de util în promovarea unei idei sau pot fi folosite în manipularea maselor. Am fost încurajată să contribui la unitate şi să folosesc mai eficient timpul pe internet. Plec din această Şcoală de Vară cu gândul că de azi încolo pot fi mai utilă, chiar dacă nu sunt un actor politic. M-am bucurat să descopăr atâtea realizări înregistrate de Valeriu Ghileţchi la APCE şi în Parlamentul ţării noastre. Este foarte încurajator că avem în comunitatea noastră asemenea oameni”, a punctat Eugenia.
Şcoala de vară cu tema: „Promovarea Valorilor Creştine în Campania Electorală” a fost organizată în perioada, 28-30 iulie 2016, de către deputatul independent Valeriu Ghileţchi, cu susţinerea organizației European Christian Political Movement (ECPM).






