Întâlnire cu alegătorii la Colibași

Întâlnire cu alegătorii la Colibași

Întâlnire cu alegătorii la Colibași

Deși sunt originar din nordul Moldovei, până în prezent am vizitat mai multe localități din sudul țării. Ultimele două vizite în zona de sud au fost luni, 3 noiembrie, în satele Colibași și Vadul lui Isac. La Colibași am fost dimineața la piață, unde am discutat atât cu vânzătorii cât şi cumpărătorii, despre problemele cu care se confruntă. Deși oamenii vindeau în stradă, a fost totuși o plăcere să văd alături o piață bine amenajată din banii pe care am reușit să-i alocăm primăriei locale pentru această nevoie și care urmează să fie pusă la dispoziția oamenilor.

DSC00310

Locurile de muncă, pensia și alte plăți sociale rămân a fi cele mai sensibile subiecte în rândul alegătorilor. Chiar dacă în acest an s-a atestat o mărire a pensiilor, în condiţiile actuale este greu de simţit o diferenţă imediată. Totodată, m-am bucurat să aud că mulți mă cunosc și urmăresc cu atenție activitatea mea de parlamentar. La despărțire, le-am dat câte un „card de fidelitate”, prin care intenționez să facilitez comunicarea dintre alegători și cel ales. Am distribuit și pliante în care sunt menționate câteva realizări, dar și unele planuri pentru viitor.

DSC00306

A fost o încurajare să aud că cea mai mare parte din oameni susțin parcursul european al țării noastre și speră la un viitor luminos pentru Republica Moldova. Sunt sigur că doar împreună, unindu-ne eforturile și militând pentru implicare activă în procesele sociale, economice și politice ale țării, putem mișca Moldova înainte.

DSC00298

Related Articles

Close