1 Corinteni 11:27-34
Practic, de fiecare dată când suntem la Cina Domnului, noi menționăm importanța cercetării de sine și a participării într-un chip vrednic la masa Domnului. Dar în același timp, cred că acordăm prea mică atenție acestui imperativ important lăsat de apostolul Pavel. Mai mult ca atât, noi limităm această poruncă doar la participarea noastră în actul Cinei, fără ca să vedem cât de importantă este această cerecetare de sine în viața de zi cu zi. Interpretarea tradițională a versetului 30, ”Din pricina aceasta sunt între voi mulți neputincioși și bolnavi, și nu puțini dorm” este că pedeapsa aceasta vine din cauza participării într-un chip nevrednic la masa Domnului, dar dacă ne uităm la versetul 31, care spune: ”Dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați”, vedem că principiul enunțat de Pavel se aplică la întreaga viață a credinciosului și nu doar la partea ce ține de Cina Domnului. Cu alte cuvinte, credincioșii sunt pedepsiți de Domnul, așa cum spune versetul 32, nu atât din cauza că participă în chip nevrednic la Cină, ceea ce, evident, este o încălcare gravă, ci mai mult din cauza că ei în general nu se cercetează pe sine însuși și nu se judecă singuri pe sine.
De aceea, aș vrea astăzi să înțelegem de ce este așa de importantă cerecetarea de sine și ce înseamnă, de fapt, să te cercetezi pe sine însuș sau să te judeci singur pe sine?
1. Conștientizare a ceea cine ești, a ceea ce simți și a ceea ce faci
A te cereceta pe sine însuți, înseamnă a privi înlăuntrul tău, a vedea și a înțelege ce se petrece acolo, a face o auto examinare a stării tale emoționale și spirituale, a înțelege cine ești cu adevărat, unde ești în relația ta cu Dumnezeu și cu aproapele tău. Trebuie să recunoaștem că majoritatea dintre noi funcționează în regim de auto pilot, suntem prea ocupați și nu avem timp să privim în lăuntrul nostru. Suntem conștienți de sine, dar nu conștientizăm pe deplin cine suntem și în ce stare suntem. Încercăm să ne cercetăm cu 5, 10, 15 sau 30 de minute înainte de a întinde mâna la pâine și pahar, uitând că ființa și personalitatea noastră este așa de complexă încât întreaga viață este prea scurtă ca să te poți cunoaște pe tine însuți pe deplin
Viața fiecăruia dintre noi este ca un aisberg. Se consideră că doar 10 % din mărimea unui aisberg este de asupra apei, iar restul 90% este sub apă. Prin urmare, ceea ce se vede este doar a zecea parte dintr-un aisberg. Prin analogie am putea spune că, atunci când cineva se uită la noi, el vede doar a zecea parte din ceea ce noi suntem cu adevărat. Ar fi bine însă să ne amintim că ”Titanicul” s-a scufundat tocmai din cauza că s-a ciocnit nu cu 10%, ci cu cele 90% ale aisbergului pe care nu le-a văzut. Tot astfel, cei mai mulți dintre noi suferă naufragii foarte serioase în viață din cauza că nu sunt conștienți de partea invizibilă a vieții. Trebuie să recunoaștem că noi petrecem cel mai mult timp și depunem cele mai multe eforturi pentru a lustrui partea vizibilă a personalității noastre și nu pentru a ne adânci în partea ei invizibilă. Unul dintre foștii Secretari generali ai ONU, Dag Hammarskjold, spunea că noi suntem adepți ai explorării spațiului cosmic, în timp ce n-am reușit să dezvoltăm aceleași aptitudini cu privire la cunoașterea spațiului nostru interior. ”Cea mai lungă călătorie a unei persoane, spunea el, este călătoria în lumea sa lăuntrică.”
Apostolul Ioan menționează în capitolul 13 versetele 3 și 4: ”Isus, fiindcă știa că Tatăl Îi dăduse toate lucrurile în mâini, că de la Dumnezeu a venit și la Dumnezeu se duce, S-a sculat de la masă, S-a dezbrăcat de hainele Lui, a luat un ștergar și s-a încins cu el”, de unde vedem că Isus era pe deplin conștient cine este El, de unde vine, unde se duce și ce are de făcut. Această profundă conștientizare lăuntrică l-a făcut să meargă împotriva așteptărilor ucenicilor Săi, a culturii în care era, a liderilor religioși și politici ai vremii. De fapt, tot ce-a făcut El era marcat de această cunoaștere de Sine și conștientizare lăuntrică. Ioan Botezătorul, când îl vede pe Isus la Iordan îi spune, eu am trebuință să fiu botezat de Tine, și Tu vii la mine? Iar Isus îi răspunde, lasă-mă acum, căci așa se cade să împlinim tot ce trebuie de împlinit… În sala de judecată Pilat i-a zis lui Isus: ”Mie nu-mi vorbești? Nu știi că am putere să Te răstignesc și am putere să-ți dau drumul?” Isus însă, cunoscând tot ceea ce se întâmplă, îi răspunde calm: ”N-ai avea nici o putere asupra Mea, dacă nu ți-ar fi fost dată de sus…”
Dacă nu ești în stare să te cunoști pe tine însuți, cum poți îndrăzni să intri în lumea altei persoane cu pretenția de a o ajuta să-și schimbe viața? Fără să te cunoști pe tine însuți și fără să te judeci singur pe tine, riști să fii judecat atât de Dumnezeu, cât și de cei din jur. Postul și rugăciunea sunt importante, dar dacă ele se concentrează doar la cele 10% care sunt la suprafață, atunci sănătatea emoțională și maturitatea spirituală sunt sub semnul întrebării.
2. Cunoașterea motivației
Un aspect important al cunoașterii de sine este să cunoști motivația, să știi de ce faci ceea ce faci, de ce simți ceea ce simți. Un bun exercițiu al cunoașterii de sine este, spre exemplu, să-ți cunoști reacțiile trupului în diferite situații. Aceste reacții sunt diverse și este bine să le cunoaștem, pentru că și ele sunt un semnal sau un cod pe care Domnul le-a pus în noi. Printre cele mai cunoscute reacții sunt: durerile de cap, de stomac, de spate, tensiune arterială, nod în gât, ochi în lacrimi, palme umede, pumni strînși, scrâșnire de dinți, cârcei, insomnie, etc. După ce devin conștient de anumite lucruri pe care le fac sau le simt, trebuie să înțeleg de ce toate acestea au loc în viața mea. Dacă omul înțelege de ce i se întâmplă anumite lucruri, el poate înfrunta cele mai mari greutăți, dar dacă nu le înțelege, atunci chiar și cele mai mici încercări pot să-l doboare.
Este, de asemenea, bine să înțelegi de ce ai anumite emoții, de ce ești totdeauna stresat, îngrijorat, grăbit, de ce îți pierzi ușor răbdarea, de ce reacționezi așa de virulent când cineva te critică, de ce primești în mod personal orice observație sau propunere, de ce ești așa de preocupat de ceea ce va spune cineva despre tine, de ce te temi dacă cineva propune o schimbare, de ce nu poți dormi dacă cineva ți-a zis ceva sau ai auzit ceva, etc.
Isus nu o singură dată i-a confruntat pe farisei și cărturari pentru că ei erau preocupați cu partea exterioară, uitând și neglijind astfel partea interioară. ”Vai de voi, cărturari și Farisei fățarnici! Pentru că voi sunteți ca morminte văruite, care pe dinafară se arată frumoase, iar pe dinlăuntru sunt pline de oasele morților și de orice fel de necurățenie. Tot așa și voi, pe dinafară vă arătați neprihăniți oamenilor, dar pe dinlăuntru sunteți plini de fățărnicie și fărdelege.” (Mt.23:27-28). Cu altă ocazie le-a zis: ”Nu ce intră în gură spurcă pe om, ci ce iese din gură, accea spurcă pe om… ce iese din gură, vine din inimă și accea spurcă pe om. Căci din inimă ies gândurile rele, uciderile, preacurviile, curviile, furtișagurile, mărturiile mincinoase, hulele.” (Mt.15:11, 18-19).
Blaise Pascal scria: ”Toate mizeriile omenirii derivă din incapacitatea omului de a sta singur întro cameră liniștită.” Iar împăratul Solomon scria în Proverbe 4:23, ”Păzește-ți inima mai mult decât orice, căci din ea ies izvoarele vieții.” Avem nevoie de curaj că să ne întrebăm de ce facem ceea ce facem și de ce avem emoțiile pe care le avem.
3. Transformarea omului nostru lăuntric
Scopul final al cercetării de sine și al cunoașterii motivației ce stă la baza vieții lăuntrice este transformarea omului nostru lăuntric după chipul Celui ce ne-a creat. Dacă ne uităm onest la omul dinăuntru și ne aprofundăm în cunoașterea lui, ne vom îngrozi de ceea ce vom vedea acolo. Este ca și cum ai merge de asupra unei prăpastii fără ca puntea pe care mergi să aibă de desubt o plasă de siguranță. Un lucru pe care trebuie să-l înțelegem este că Evanghelia Domnului Isus ne oferă această plăsă de siguranță. Sângele Lui ne curăță de orice păcat. Dumnezeu ne vede în întregime, așa cum suntem. El vede nu doar 10%, ci toate 100%. Prin harul lui Dumnezeu sunt ce sunt, spunea Pavel.
Dar Dumnezeu nu vrea să ne oprim aici. El vrea să ne ducă mai departe, să ne facă asemenea Chipului Fiului Său. O greșală care se comite des, așa cum spunea fratele Țon, este că noi ne blocăm la cruce. Teza pocăința pocăiților a fratelui Liviu Olah este deseori interpretată eronat ca fiind un cerc vicios al unei pocăințe constante și neîntrerupte. O pocăință autentică, pocăința despre care a vorbit Domnul Isus, duce neapărat la convertire și naștere din nou. Iar adevărata naștere din nou, la fel ca și nașterea biologică, are loc o singură dată în viață, după care se începe un proces de dezvoltare și creștere care durează tot restul vieții. Dacă noi ca și pocăiți ne pocăim în fiecare zi, înseamnă asta că ne naștem din nou de fiecare dată când ne pocăim? Dacă nu, atunci când mai avem de gând să creștem dacă tot continuăm să ne pocăim?!
Pavel zice aici, dacă ne-am judeca singuri, n-am fi judecați; vă vorbesc ca unor oameni cu judecată: judecați voi singuri ce spun… iar în 2 Corinteni spune: Pe voi înșivă încercați-vă dacă sunteți în credință. Pe voi înșivă cercați-vă. Nu recunoașteți voi că Isus Hristos este în voi? Afară numai dacă sunteți lepădați.
Una din cele mai mari nevoi ale fiecărui creștin este creșterea și maturizarea lui spirituală. Regretul cel mai mare al lui Pavel cu privire la Corinteni era că nu le-a putut vorbi ca unor oameni duhovnicești, ci a trebuit să le vorbească ca unor oameni lumești, ca unor prunci în Hristos.
Nu putem aduce roadă dacă nu suntem curățiți și nu putem face roade bune, dacă pomul nostru nu este bun. El poate fi bun prin altoire și curățire. Pentru aceasta ne-a fost lăsat și Duhul Sfânt. De aceea, avem nevoie de cercetare de sine care să ne ducă la schimbare de sine și la roade vrednice de pocăința noastră.
Mesaj predicat de Preşedintele Federaţiei Europene Baptiste şi pastorul Bisericii Baptiste „Isus Salvatorul” din Chişinău, Valeriu Ghileţchi.
